Afaceristul milionar Florin Cârstocea mai face un pas pentru ridicarea blocului de 9 etaje în Palazu Mare, din zona Cimitirului Turcesc

Constanța Imobiliară
După ce în urmă cu un an Florin Cârstocea anunța cu mare tam-tam demararea proiectului imobiliar din Mamaia, AXXIS Nova Resort & SPA, realizat pe locul fostului camping din stațiune, iată că acesta s-a orientat și către cartierul Constanței aflat într-o continuă dezvoltare imobiliară, Palazu Mare.
La Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a fost depuă recent o solicitare pentru emiterea acordului de mediu pentru un proiect pe care afaceristul milionar Florin Cârstocea și soția sa Manuela Olguța vor să îl dezvolte în Constanța, în cartierul Palzu Mare.
Mai exact, pe strada Alexandru Sahia nr. 74-74A-74B se va ridica un bloc de locuințe colective cu un regim de înălțime de S+P+9 etaje.
Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente, situat pe strada Unirii nr. 23 şi la sediul orasul Năvodari, str. D2 nr. 30, în zilele de luni – vineri, între orele 9.00 – 13.00.
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanța.
Adresa indicată în solicitarea de emitere a acordului de mediu din Palazu Mare se află în apropierea Cimitirului Turcesc, strada Alexandru Sahia având acces direct la drumul național 22.
De altfel, Primăria Constanța a emis, la începutul anului certificatul de urbanism necesar demarării documentelor necesare proiectului însă la acel moment, actul nu evidenția numele solicitantului ci doar adresa pentru care fusese emis certificatul.

Certificat Urbanism Cârstocea Ianuarie 2022
Investiție de 150 de milioane de euro în Mamaia
Florin Cârstocea, prin compania Grup Petrol Marin construieşte AXXIS Nova Resort&SPA, primul concept integrat din Mamaia Nord, care include un hotel de 5 stele şi apartamente de lux, în urma unei investiţii de peste 150 milioane euro.
Complexul se dezvoltă pe o suprafaţă totală de 50.000 metri pătraţi, pe locaţia fostului camping Holiday, proprietate aflată în patrimoniul dezvoltatorului imobiliar de peste 15 ani.
Florin Cârstocea este un controversat om de afaceri apropiat de foștii primari ai municipiului Constanța, Radu Mazăre și Decebal Făgădău.
De altfel, cei doi au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar în care beneficiarul faptelor este chiar omul de afaceri Florin Cârstocea, cel care a primit undă verde din partea actualului primar Vergil Chițac (PNL) să ridice blocul de 9 etaje în Palazu Mare.
Concret, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în 2020, a mai multor angajați din Primăria Constanța și a foștilor primari Radu Mazăre Decebal Făgădău pentru abuz în serviciu.
Decebal Făgădău a fost acuzat de abuz în serviciu deoarece a autorizat construirea unui imobil de lux în staţiunea Mamaia. Radu Mazăre este inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizaţia de construire inițială fusese anulată definitiv şi irevocabil de instanţa civilă.
Foto: Ziarul Financiar
Citește și:






