Firma în care era acționar un fost consilier local influent în Constanța construiește un spital și trei ansambluri de locuințe în Palazu Mare. În ce stadiu este proiectul
Constanța Imobiliară
SC 3D American Style Development SRL, firma în care a fost acționar Dănuț Moisoiu, un cunoscut consilier local PDL pe vremea primarului Radu Mazăre, decedat în ianuarie 2021, a obținut în cursul zilei de marți, 6 februarie, de la Primăria Constanța, patru certificate de urbanism pentru realizare a trei investiții imobiliare și a unui spital pe malul lacului Siutghiol. În documente nu este evidențiată zona unde se vor construi acestea ci doar numărul cadastral – 251211. Societatea este deținută în prezent de soția lui Dănuț Moisoiu – Moisoiu Anastasiu Maria Emilia (20%), un cetățean american – Shoshan David (40%) și un cetățean israelian – Grinberg David Dudu (35%) și de DAFI CONSULT INVEST SRL (5%).
Potrivit datelor publicate pe site-ul Primăriei Constanța, 3D American Style Development SRL a obținut certificate de urbanism pentru construirea a trei ansambluri de locuințe, cu regimuri de înățime variate, dar și pentru realizarea unui spital de șase etaje.
Proiectele imobiliare care se vor realiza cuprind: un ansamblu de locuințe individuale de tip înșiruit P+2E, un ansamblu de birouri 2S+P+14E, un ansamblu de locuințe individuale de tip izolat P+3E și un spital de 2S+P+6E
Firma nu a avut activitate din 2010
SC 3D American Style Development SRL a mai obținut, înainte de moartea lui Dănuț Moisoiu, acționar cu 20% în firmă, mai multe documente pentru dezvoltarea unor proiecte imobiliare. În certificatele urbanism emise în 2020 nu sunt evidențiate regimurile de înălțime pe care le vor avea imobilele.
Cum valabilitatea acestora a expirat, societatea a solicitat emiterea unor noi acte administrative care să stea la baza proiectelor pe care vrea să le implementeze.
Potrivit listă firme.ro, site consultat în data de 6 februarie, SC 3D American Style Development SRL a fost înființată în 2002, acționarii firmei sunt văduva lui Dănuț Moisoiu – Moisoiu Anastasiu Maria Emilia (20%), un cetățean american – Shoshan David (40%) și un cetățean israelian – Grinberg David Dudu (35%) și de DAFI CONSULT INVEST SRL (5%).
SC 3D American Style Development SRL se ocupă de „Dezvoltare (promovare) imobiliară” și, așa cum se arată în datele evidențiate pe www.listăfirme.ro, nu a raportat din 2010 cifră de afaceri.
Beneficiarii firmei sunt Grinberg David Dudu și Shoshan David.
Potrivit aceleași surse consultate, DAFI CONSULT INVEST SRL are sediul în București, a fost înființată în 2002 și este controlată de cetățeanul israelian Greenberg Dalia Duta. Acesta îndeplinește și rolul de administrator. Firma se ocupă de „activități de consultanță pentru afaceri și management”.
Numele acționarului unic al firmei DAFI CONSULT INVEST SRL – Greenberg Dalia Duta nu mai apare în alte societăți.
Proces pe rolul Tribunalului pentru anularea unui aviz al Direcția pentru Cultură care vizează zona de interes a investitorului imobiliar
În 2020, SC 3D American Style Development SRL a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, dosarul 6502/118/2020 prin care solicită anulare unui act administrativ emis de Direcția pentru Cultură Constanța, aviz nr. 912/25.08.2020. Pârâți în dosar erau Direcția pentru Cultură a județului Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
În certificatele de urbanism emise de autoritățile locale din trecut care făceau referire la proiecte imobiliare amenajate chiar pe malul lacului Siutghiol, se evidenția că zona ar avea potențial arheologic (n.r. sit arheologic).
Reprezentantul investitorului, Narcisa – Nicolița Popescu susținea la acea vreme că avizul este ilegal din toate punctele de vedere, că Direcția pentru Cultură le-a cerut să facă un diagnostic arheologic intruziv, care trebuie avizat de Comisia Națională de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii, cu toate că terenul societății se află la o distanță de 1.8 km de situl arheologic. „Arheologii cu care colaborează societatea noastră m-au asigurat că terenul pe care îl deținem nu se află în sit. Direcția pentru Cultură nu a informat nici măcar Primăria Constanța cu privire la situl arheologic ”Malul alb”. Nu ni s-a dat negație, ci am fost trimiși să face contract cu MINAC pentru această diagnoză”, susținea administratorul societăți în octombrie 2020.
Nici la această dată, 6 februarie 2024, procesul nu este încheiat, iar firma nu are avizul Direcției de Cultură.
La termenul din 8 septembrie 2022, instanța a dispus: „În temeiul art.413 Cpc, suspendă soluţionarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.1281/2/2021 aflat pe rolul ICCJ, cu termen la 09.05.2023. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin serviciul grefa al instanţei.
Document: Încheiere – Suspendare”.
Următorul termen de judecată este stabilit pentru data de 29.02.2024.
Dănuț Moisoiu a fost unul din cei mai vechi politicieni constănțeni, în prim plan din 1992
Dănuț Nicușor Anastasiu Moisoiu, cunoscut consilier local din partea PDL, a murit în ianuarie 2021, la vârsta de 67 de ani, după ce a suferit mai multe intervenții chirurgicale.
El a fost numit cetățean de onoare al municipiului Constanța după trei mandate consecutive de ales local, pe vremea fostului primar Radu Mazăre.
După retragerea din Consiliul Local Municipal și din Partidul Democrat a dezvoltat mai multe afaceri, unele în domeniu imobiliar.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursă foto: www.apm.ro
Citește și: