Cine ridică blocul de 6 etaje cu vad la bulevardul Tomis, în Palazu Mare

Constanța Imobiliară
O nouă investiție se va edifica în Palazu Mare. Mai exact, pe bulevardul Tomis nr. 458, chiar vizavi de hipermarketul Kaufland nou construit în cartierul Boreal, deținătorul terenului de la această adresă întreprinde, de aproape doi ani, demersurile necesare în vederea începerii unei construcții P+6E. Totodată, în această zonă, curând se va amenaja un sens giratoriu, investiție realizată de retailerul Kaufland. Amenajare care constituie un avantaj pentru viitoarea investiție imobiliară a SC Alaidava SRL.
Agentia pentru Protectia Mediului Constanța a transmis recent investitorului, SC Alaidava SRL, firmă a cărei asociat unic este Olga Grosu, că în urma parcurgerii etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, certificatul de Urbanism nr. 2138 din 09.07.2021, emis de Primaria municipiului Constanta nu poate fi utilizat pentru branșarea la utilități, proiectul nefiind supus evaluării impactului asupra mediului.
Terenul pe care se dorește a se construi blocul se află în proprietatea SC Alaidava SRL, este în suprafață de 974,00 mp și face parte din UTR 1, zona instituţii, servicii, birouri, comerţ, dotări urbane la nivel supramunicipal şi municipal, locuinţe şi echipamente publice.
Suprafața totală a terenului este de 974 mp, iar cea construită de 301 mp.
Proiectul cuprinde 26 de unități locative cu 32 de locuri de parcare.
Accesul la proprietate (conform HCL Constanța nr. 364/21.09.2020 de aprobare a PUD) se va realiza printr-o alee de acces cu lățimea de cinci metri, alee ce este legată de bandă colectoare cu care se extinde B-dul Tomis.
Pentru Bulevardul Tomis, autoritatea publică locală prevede lărgirea bulevardului la 3 benzi, o zona verde cu lățime de 1,5 metri, o zonă pentru piste pentru biciclete cu lățimea de un metru și un trotuar cu lățimea de trei metri.
Până la realizarea extinderii, pentru accesul la proprietate se va realiza o alee de acces în str. Corneliu Coposu (aflat spre partea de est a proprietății).
Societatea Alaidava SRL a fost înființată la data de 11 septembrie 2017, având sediul pe bulevardul Tomis, numărul 46. Administrator este Bachinov Vahid, iar unic asociat este Grosu Olga.

Bulevardul Tomis nr. 458 – investitor Alaidava SRL
PUD-ul investiției de șase etaje a fost aprobat în ședința Consiliului Local Constanța, din septembrie 2020.

Bulevardul Tomis nr. 458 – investitor Alaidava SRL






