Malciu de la VMB LUX SONOR SRL nu a primit avizul pentru construirea unui depozit pe Interioară 3

Constanța Imobiliară
Firma VMB LUX SONOR SRL din Constanța, prin Constantin Malciu, nu a primit de la Primăria Constanța acordul de a construi o hală cu funcțiuni multiple pe strada Interioară nr.3. Hala ar fi trebuit să aibă spații de depozitare, producție, showroom însă investiția nu poate fi realizată pentru că, așa cum justifică Primăria Constanța, este necesară elaborarea și aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), cu respectarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Societatea care a solicitat eliberarea documentelor în vederea începerii demersurilor pentru realizarea investiției este una cu istoric în mediul de afaceri constănțean.
Înmatriculată în anul 1994, societatea are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 331.500 lei, integral vărsat, este compus din 33.150 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei.
Asociaţi persoane fizice sunt Malciu Constantin, cu 51% din capitalul social, și Malciu Viorica – 49% din capitalul social. Malciu Constantin este administratorul societății, firma având ca obiect de activitate „Hoteluri si alte facilitati de cazare similare”.






