Medicul stomatolog din București care vrea să ridice o clădire de birouri în Constanța face noi demersuri pentru realizarea proiectului

Constanța Imobiliară
Khassawneh Salim, un medic stomatolog din București care dorește să construiască o clădire de birouri în Constanța a transmis spre publicare autorității locale constănțene anunțul de intenție pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru introducerea terenului pe care îl deține în imediata vecinătate a intravilanului comunei Valu lui Traian și reglementarea funcțională a acestuia.
Publicul este invitat să transmită observații și propuneri asupra documentelor disponibile pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța privind intenția de elaborare a planului urbanistic zonal, în perioada 10.05.2023 – 16.05.2023.
Teritoriul care urmează să fie studiat prin PUZ se află în imediata vecinătate a intravilanului comunei Valu lui Traian, este delimitat de DN 3, drum de exploatare și limite cadastrale.
Documentația prezentată a fost analizată în cadrul Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism din cadrul Primăriei Constanța din data de 4 noiembrie 2021.
În februarie 2023 Khassawneh Salim, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța un memoriu de prezentare pentru introducerea unui teren în intravilan și reglementarea sa urbanistică pentru o zonă de instituții și servicii, în vederea obținerii avizului de mediu.
Citește și:






