O constănțeancă vrea să construiască un bloc de patru etaje în Mamaia Nord! A solicitat acordul de mediu

Constanța Imobiliară
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru construirea unui imobil de locuințe, în regim de înălțime Ds+P+4E, cu spațiu comercial la parterul clădirii, piscină exterioară, spații de parcare, alei pentru accesul autoturismelor și pietonale, împrejmuirea și amenajarea stațiilor exterioare în Năvodari, zona Mamaia Nord, pe strada A6 nr. 33.
Titular al proiectului este Mariana Carastere din Constanța.
Informațiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului, situat în Constanța, pe strada Unirii nr. 23 sau la domiciliul din Constanța al Marianei Carastere.
„Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul autorității competente pentru protecția mediului Constanța”, transmite APM Constanța.
Foto: Ilustrativ (Image by KamranAydinov on Freepik – www.freepik.com)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







