Un investitor din Mangalia vrea să construiască două imobile într-o zonă în dezvoltare

Constanța Imobiliară
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect ce urmează a se realiza în municipiul Mangalia.
Cezar Marius Zorlescu, cu domiciliul în Mangalia, vrea să construiască două imobile parter, nerezidențiale, cu camere de închiriat pe strada Oituz, la numărul 190.
Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente Agenția pentru Protecția Mediului, str. Unirii nr. 23 şi la adresa titularului din Mangalia, strada Rozelor, în zilele de luni-vineri, între orele 9,00 – 13,00.
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanța.
Numele lui Marius Cezar Zorlescu mai apare în actele oficiale ale Agenției pentru Protecția Mediului Constanța în 2017, când, împreună cu mai mulți proprietari de terenuri, a depus la APM un memoriu ce viza introducerea în intravilan a unei sole de aproape șase hectare de teren din partea de sud a comunei 23 August, în apropiere de Olimp.
Aici ar fi urmat să se construiască, ulterior, pensiuni agroturistice.
Momentan, cu privire la acest proiect nu sunt date noi.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.








Halal investitor un nebun din Mangalia fratele lu Cami aia în negru care umbla tot orasul cersind. I-a trimis sorasa bani dupa ce a produs pentru silviu Mocanu a facut vila si a mancat o el de bani sa si faca case se milogeste pe la primarie sa ii dea aia aprobari a dat spaga la greu ca acolo nu se construieste e poreclit FAZĂ