Un mic orășel va apărea în zona Andalchioi din Constanța: Un investitor din Brașov construiește aproape 2.000 de locuințe

Constanța Imobiliară
După ce la începutul lunii mai 2021, Isaran Green SRL a obținut de la Primăria Constanța certificatul de urbanism pentru construirea a trei imobile cu regimul de înălțime D+P+10E, cu funcțiunea de locuințe colective, APM Constanța a transmis societății că PUZ-ul generat de parcela cu numărul cadastral IE 254029, formată din mai multe loturi, situate în zona Andalchioi nu necesită evaluare de mediu. Societatea aparține omul de afaceri din Brașov, Fadi El Ossman, administratorul firmei Isaran Green SRL, care se află sub control judiciar fiind cercetat într-un dosar de evaziune fiscală. În Brașov, în zona Coresi, acesta a edificat mai multe blocuri de locuințe cu mii de apartamente.
Astfel, APM Constanta decide ca Planul Urbanistic zonal generat de parcela cu numărul cadastral IE 254029, în municipiul Constanța, Zona Anadalchioi, Sola 68 Parcela A641/2/2, LOT 2; A 641/3, LOT 1; A 641/3, LOT 2; A641/3 LOT 3; A 641/4, A 641/5, LOT 1, A641/5 LOT 2 si A641/3, LOT 4, LOT 1, Zona Anadalchioi, Sola 68 Parcela A641/2/2, LOT 2; A 641/3, LOT 1; A 641/3, LOT 2; A641/3 LOT 3; A 641/4, A 641/5, LOT 1, A 641/5 LOT 2 si A641/3, LOT 4, LOT 2, Zona Anadalchioi, Sola 68 Parcela A641/2/2, LOT 2; A 641/3, LOT 1; A 641/3, LOT 2; A641/3 LOT 3; A 641/4, A 641/5, LOT 1, A 641/5 LOT 2 si A641/3, LOT 4, LOT 3, nu necesită evaluare de mediu, urmând să fie supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
Amplasamentul care generează studiul PUZ este situat în partea de Vest a municipiului Constanța, la Vest de bulevardul Aurel Vlaicu, fiind introdus în intravilan prin documentația de urbanism aprobată cu HCL nr. 128/2020. Acesta este amplasat la aproximativ 600 m de intersecția dintre DE 633 (drum de exploatare existent la Sud-Est) și DN 3C care se intersectează la aproximativ 400 m Est cu bulevardul Aurel Vlaicu în zona structurilor comercial Jumbo, Leroy Merlin, Black Sea.
Operațiunile noi propuse privesc strict reconfigurarea zonificării funcționale pe parcela cu IE 254029 și privesc următoarele aspecte:
- Eliminarea celor trei trasee destinate circulațiilor care tranzitează parcela pe direcția Est-Vest și Nord-Sud. Aceste trasee vor fi reconfigurate astfel încât să permită o noua geometrie a zonelor de reglementare propuse și să se evite o circulație auto de tranzit între DE 633 și DE existent la Nord-Vest, ambele propuse pentru transformare în străzi de categorie II de circulație (4 benzi de circulație, 2 benzi/sens, profile=18metri).
- Propuneri privind dezmembrarea parcelei astfel încât să fie posibilă autorizarea etapizată a investiției, ulterior aprobării PUZ. Conform prevederilor legale, parcelarea în mai mult de trei parcele este condiționată de elaborarea și aprobarea unui PUZ. Investiția propusă fiind una de amploare pe o suprafață de teren de peste 11 ha necesită o abordare etapizată.
- Eliminarea zonelor de reglementare aprobate în zona de Sud – ZCa și ZCb, inclusiv a regimului de înălțime prevăzut pentru acestea de până la P+M+22E și preverea unei zone cu caracter mixt în zona centrală a amplasamentului care să includă și un centru de cartier.
- Rezervarea unei zone special destinate funcțiunilor de învățământ de tip grădiniță, after-school, școală generală amplasată în proximitatea zonei destinată spațiilor verzi de tip parc cu acces public nelimitat care se menține în locația aprobată anterior dar pentru care se propune sporirea suprafeței alocate.
- Cu excepția fâșiilor de teren proprietate privată, parte din parcela IE 254029, necesare pentru transformarea DE 633 și DE în străzi urbane de categorie II, care vor fi transferate către domeniul public, toată suprafața de teren rezultată va rămâne în proprietatea privată a investitorului
Pentru etapa elaborării studiului de oportunitate se propune un plan preliminar de mobilare urbanistică a parcelei IE 254029, care cuprinde:
- 11 imobile destinate locuințelor colective cu spații destinate serviciilor aferente zonelor de locuit amplasate la parter, cu Rh = D+P+10
- 5 imobile destinate locuințelor cu caracter permanent, sezonier sau cu regim aparthotel cu spații destinate serviciilor aferente zonelor de locuit la parter, amplasate în zona central mediană a parcelei, cu Rh = D+P+10
- O zonă destinată unui centru de cartier ce cuprinde un spațiu comercial cu Rh=P+2 și o zonă de loisir public (terenuri de sport, piscină)
- O zonă destinată echipamentelor publice pentru învățământ cu Rh=P+2 amplasată adiacent parcului propus
- Imobile înalte propuse sunt prevăzute cu parcare la demisol.
- Sunt prevăzute parcări la sol precum și spații verzi aferente fiecarui imobil propus

Anadolchioi a fost declarat cartier al Constanței în 1975, când a fost terminată construcția cartierelor Tomis III, Tomis IV și Tomis Nord, până atunci Anadolchioi fiind o comună (pe care Constanța o cuprindea încă din 1925) iar pe locul acelor cartiere aflându-se C.A.P. Anadolchioi. Denumirea cartierului vine din limba turcă: Anadal-chioi semnifică satul Anadolenilor. În acest cartier au trăit germani dobrogeni.
Reamintim că în ședința comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism din cadrul Primăriei Constanța întrunită în data de 09.03.2022 a fost avizată cererea referitoare la emitere aviz de oportunitate – elaborare PUZ – modificare reglementări urbanistice aprobate prin HCL nr. 128/2020, teren IE 254029, al inițiatorului Isaran Green SRL.
Date despre ISARAN GREEN SRL
Societatea a fost înființată în 2018 și are sediul într-un apartament situat pe strada 13 Decembrie 129. Până acum societatea a raportat cifră de afaceri zero, având doar un singur angajat. Firma este administrată de El Ossman Fadi, el fiind și administratorul societății. El deține 99% din acțiunile firmei în vreme ce soția sa, El Ossman Larisa Nicoleta – 1%. Firma are ca obiect de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.
În 2020, datoriile firmei însumau 24.923.075 lei.
În 2020, brasovstiri.ro scria că omul de afaceri Fadi El Ossman, șeful proiectului imobiliar Issaran, a obținut revocarea ordinului de punere sub control judiciar, dispus de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Cercetat într-un dosar de evaziune fiscală, a formulat prin intermediul apărătorului său plângere împotriva măsurii luate de magistrați.
Citește și:







