Elevii claselor primare din Cumpăna au învățat ce înseamnă banii și valoarea lor

Învățământ
Ieri, elevi ciclului primar din cadrul liceului tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din comună Cumpăna, au primit, din partea unui reprezentant al Băncii Naționale a României, noțiuni economice de bază cât și informații despre istoria monedei naționale.
Informarea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Să vorbim despre bani și bănci”, parte a programul internațional „Săptămâna Mondială a Banilor” (Global Money Week) desfășurat în perioada 12 – 16 aprilie de Banca Națională a României în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Child and Youth Finance Internațional (CYFI).
Acesta proiect a fost susținut, la nivelul comunei Cumpăna de către un reărezentant al BNR, Sucursala Regională Constanța, Nicoleta Istrate Scradeanu, referent de specialitate în cadrul biroului de educație financiară, muzeu și comunicare. La acesta acțiune le-au fost alături elevilor, directorul liceului, Monica Nuțu și primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
Proiectul va continua cu o vizită la sediul BNR Constanța
Proiectul „Să vorbim despre bani și bănci”, proiect dedicat elevilor din învățământul preuniversitar a fost lansat în anul 2011 și are că scop însușirea de către elevi a unor noțiuni economice de baza și a unui vocabular financiar bancar. Elevii din Cumpăna, au fost foarte curioși să afle noțiuni despre economisire, credit, dobânda, istoria monedei naționale și rolul băncii centrale.
Elevii au vizionat filme educaționale (interactive) care au pus accent pe monedele și bancnotele vechi, dar și cele actuale aflate în circulație precum și noțiuni privind elementele de siguranță ale acestora.
Surpriză a venit la final, atunci când doamna primar le-a făcut o promisiune copiilor prezenți. O vizită atât la sediul BNR sucursala Constanța, dar și la sediul central al Băncii Naționale a României din București.







