Greva din învățământ se încheie. Sindicatele au acceptat oferta Guvernului

Învățământ
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale.
Suspendarea grevei a fost condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență care urmează să fie aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:
- Principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
- Acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.
„În situația în care în textul noii legii a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, transmit reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Foto: Facebook Fsli Romania
Citește și:
Ultimatum dat de Guvern: Ce vor primi sindicaliștii din educație dacă renunță la grevă
(DOCUMENT) Guvernul a publicat OUG pentru creșterea salariilor cadrelor didactice







