Transport GRATUIT cu trenul pentru elevi în noul an școlar

Învățământ
Un proiect de hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, clarifică regulile pentru acordarea transportului gratuit pentru elevi în noul an școlar.
Potrivit normelor propuse, aceștia vor avea gratuitate la trenuri pentru biletele de clasa a II-a pe tot parcursul anului școlar, plătind doar diferența, în cazul în care aleg să călătorească la vagoanele de dormit sau cușetă.
Abonamentele și biletele pot fi obținute din puncte de vânzare sau online, cu acte doveditoare a calității de elev.
Noile facilități pentru elevi și studenți la transportul cu trenul, prevăzute în noile legi ale educației, vor intra în vigoare pe 3 septembrie, când intrâ în vigoare actele normative, dar mecanismul de obținere a facilităților va fi cei stabilit de HG 42/2017.
Noul mecanism va fi în vigoare abia după ce normele metodologice care reglementează acest lucru vor apărea în Monitorul Oficial, după aprobarea de către Guvern, anunță Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) într-un comunicat de presă de vineri, 1 septembrie.
Sursă foto: Facebook CFR Călători







