(FOTO) Istoria Dobrogei: Instaurarea administrației românești în județul Constanța, în noiembrie 1878

Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.

Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.

Marius Teja este absolvent al Facultății de Istorie, secția Istorie Contemporană, a Universității București și a Masterului de Relații Internaționale al Facultății de Istorie a Universității București. În perioada 1998 – 2002 a fost redactor la Mediafax, iar în perioada 2016 – 2018 colaborator voluntar al cotidianului „Ziua de Constanța”, unde a realizat serialul „Călători străini prin Dobrogea”. Ulterior, pentru o perioadă de doi ani, a fost redactor în cadrul aceleași redacții, realizând serialul „Istoria Dobrogei”. De asemenea, începând cu anul 2020 editează blogul „Națiunea Armână”: https://natiuneaarmana.blogspot.com.

Instaurarea administrației românești în județul Constanța în noiembrie 1878

1. George Auneanu și „Amintirile” sale

George I. Auneanu a fost „printre cei dintâi funcționari români care au pășit pe pământul Dobrogei” în noiembrie 1878 și a sosit în Constanța cu trei zile înaintea armatei române.

La 15 iulie 1937, a relatat în scris, „după puterea amintirilor”, istoricele evenimente care avuseseră loc cu 58 de ani înainte. A rezultat o broșură de 20 de pagini, cu trei fotografii ale autorului din anii 1872, 1879 și 1937, care a fost publicată în același an de tipografia „Speranța” din orașul-port.

După cum precizează în semnătura documentului, se născuse la 15 mai 1851 la Iași și în momentul scrierii avea statut de pensionar, cu vârsta de 86 de ani.

Constata că doar el și „amicul” Ion Corafa mai trăiau din echipa de funcționari instalați în 1878. Inițial, Corafu fusese numit grefier la tribunalul Ostrov și după doi ani fusese mutat la Constanța.

2. Trecerea Dunării

La 14/26 noiembrie 1878, domnitorul Carol a lansat la Brăila „Proclamațiunea către dobrogeni”, contrasemnată de guvernul Ion Brătianu: „(…) Voi de acum atârnaţi de un Stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de Naţiune hotărăşte şi cârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii, viaţa, onoarea şi proprietatea, sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe naţiuni noastre şi nimeni nu le va putea lovi fără a-şi primi legitima pedeapsă. Locuitori musulmani! Dreptatea României nu cunoaşte deosebire de neam şi de religiune!(…)”. În aceeași zi, comandantul suprem al armatei a semnat „Înaltul Ordin de Zi” în baza căruia unitățile militare românești au început să treacă Dunărea pe la Măcin pentru a se instala în garnizoanele ce le fuseseră repartizate în Dobrogea. În 2015, Parlamentul a adoptat legea prin care ziua de 14 noiembrie este sărbătorită ca Zi a Dobrogei.

La 19 noiembrie 1878, la Galați, Auneanu și alți funcționari s-au îmbarcat pe vaporul austriac „Sophia” împreună cu ofițerii Regimentului 6 infanterie, în timp ce soldații se urcaseră pe șlepuri. „Sophie” era o navă cu aburi a Companiei Dunării, înființată de doi britanici în 1829 la Viena și care făcea curse până la Galați.

La „Cerna-Vodă” pasagerii civili și miliari au debarcat, cu excepția batalionului maiorului Papazoglu, care a continuat călătoria pe fluviu până la Ostrov (lângă Dunăre, la granița cu Bulgaria), unde i se repartizase garnizoana.

3. Județul Silistra Nouă (noiembrie 1878-aprilie 1879)

La Cernavodă, care era „aproape era un sat”, au rămas generalul Gherghel, prefectul judeţului Silistra, Alex. Macedonschi, directorul prefecturii, Al. Holban, casierul general şi George Nestor, preşedintele tribunalului.

Conform „Regulamentului pentru împărțirea organizarea administrativă” adoptat de guvern la 13 noiembrie, județul Silistra Nouă era unul din cele trei județe înființate și includea jumătatea de vest a actualului județ Constanța, inclusiv Medgidia și Cernavoda și exclusiv orașul port dunărean Silistra, rămas în pofida cererilor României în posesia Bulgariei. Reședința județului a fost instalată succesiv la Rasova, Cernavoda și Medgidia, unitatea administrativ-teritorială fiind desființată în aprilie 1879 și teritoriul inclus în județul Constanța.

Generalul Tobias Gherghel (1835-1883 Botoșani) fusese, pentru scurt timp, de două ori  ministru de război și o dată ministru al lucrărilor publice.

Poetul Alexandru Macedonski (1854 Craiova – 1920 București), ca reprezentant al guvernului liberal, a fost atacat de colegul de breaslă Mihai Eminescu în oficiosul conservator „Timpul” (8 aprilie 1879, 21 aprilie 1897). Combativul Eminescu a publicat un denunț al unui „concetățean musulman” referitor la „escrocherii și falsuri în acte publice” comise de directorul prefecturii. După desființarea județului, Macedonski a rămas în Dobrogea, fiind numit administrator al plasei Sulina din județul Tulcea.

Pe de altă parte, comunitatea musulmană din Cernavoda a adresat ministrului de interne o scrisoare, publicată în ziarul bucureștean „Telegraful” (21 februarie 1879), prin care se mulțumea pentru „nimerita numire” a lui Gherghel, Macedonski și a căpitanului D. Crăiniceanu ca șef al poliției, care „au fost adevărați părinți pentru noi, ca și pentru celelalte naționalități”.

În schimb, în 1923, la 44 ani de la evenimente, în articolul Macedonski în Dobrogea  publicat în revista „Analele Dobrogei”, D. Stoicescu îl amintea ca prefect al județului pe generalul Grigore Cantilii (1839-1906) și ca șef al poliției pe un fost căpitan Gherghel.

4. Ocupația rusă (1877-1878)

De la Cernavodă, autorul a plecat cu trenul „Englez” la Constanța/Küstendje. Construcția liniei de cale ferată Constanța-Cernavoda fusese  concesionata în 1857 de sultan firmei britanice „The Danube and Black Sea Railway Kustendje Harbour Company Limited”, care a început exploatarea la 4 octombrie 1860. În 1882, statul român va răscumpăra concesiunea care fusese acordată pe 99 de ani.

În Constanța erau staționată o unitate de artilerie cu 3000 soldați ruși.

În decembrie, cu câteva zile înaintea retragerii trupelor rusești, în cabaretul „Capato” de pe strada Ovidiu, un grup de tineri negustori greci, printre care fraţii Ion şi Otton Macri și măcelarul Mihailidi, au bătut un grup de ofiţeri ruşi.  Învingătorii au fost arestaţi de patrula română, dar au fost eliberați după câteva zile de la plecarea unității rusești.

Pe de altă parte, conform clasicei sinteze dobrogene (1998) a istoricilor constănțeni Adrian Rădulescu (1932-2000) și Ion Bitoleanu (1936-2020), ultimele efective rusești au părăsit Constanța abia la 4 aprilie 1879.

Funcționarii administraţiei şi justiţiei rusești din Dobrogea erau „aproape toţi bulgari”, aduși din Basarabia, Bulgaria şi chiar din Brăila, ca foşti funcţionari ai statului român.

5. Populația Constanței

Cei mai mulți locuitori ai oraşului erau greci şi tătari, apoi armeni, bulgari, puţini turci şi evrei, în timp ce la periferia orașului erau „râpi locuite de ţigani turciţi (foarte săraci)”.

În toamna lui 1878, francezul Alfred de Caston, editor al publicației „Revue de Bucarest”, a făcut o scurtă călătorie în Dobrogea aflată încă sub ocupație rusească. După întoarcerea la București, a publicat broșura Voyage dans la Dobroudcha, în care a inclus două tabele referitoare la populația creștină din regiune.

Tabel etnic

• districtul Constanța (Kustendje) – 70 ruși – 500 bulgari – 65 români – 110 greci – 15 armeni – 27 evrei – 35 germani – 450 străini – 2 tătari
• districtul Cernavodă (Tchernavoda) – 77 ruși – 120 bulgari – 1500 români – 35 greci – 5 tătari

Tabel pe sexe

• districtul Constanța – ? bărbați – ? femei – total 4.929
• districtul Medgidia – 1.344 bărbați – 1.249 femei – total 2.593
• districtul Cernavodă – 4.408 bărbați – 4.279 femei – total 8.687 (M. Teja, Dobrogea românească în 1878)

Auneanu i-a cunoscut pe liderii comunităților etnice: Hafuz Regep, preşedintele comunităţii musulmane; Ali Cadâr, mare proprietar urban şi rural şi preşedinte al comunităţei tătare; Stoian Hagi Ivanof, mare proprietar urban şi rural și reprezentantul bulgarilor, care era vecinul autorului.

Ali Cadâr se născuse în 1834 în Crimeea (Rusia), de unde s-a refugiat în Dobrogea în 1861, după războiul pierdut de Rusia în 1853-1856. A deținut șapte ani funcția de ajutor de primar al Constanței, fiind și membru al tribunalului civil mahomedan și președinte al Tribunalului de Comerț timp de 11 ani. Era decorat cu ordinele otomane  Medjidie și Osmanie. (P. Vulcan, 1906)

Erau deschise patru biserici creștine, „care sunt și în prezent” (1937): greacă, catolică, armeană şi bulgară, iar cimitirul creştin se afla spre malul mării.

Biserica greacă cu hramul „Metamorphosis” (Schimbarea la față) fusese construită în perioada 1862-1868, în baza firmanului sultanului Abdul-Aziz, care a aprobat cererea delegației grecilor din Kustendje și a Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol și a donat terenul necesar. Construcția a fost posibilă datorită donațiilor credincioșilor greci din Kustendje și din Europa și a acceptării lipsei clopotniței, pentru a nu depăși în înălțime minaretele geamiilor. Azi clădirea este inclusă în Lista Monumentelor Istorice cu codul CT-II-m-A-02826. (D. Păuleanu, Lăcașe de cult în Constanța (1862-1916), 2019)

Pe de altă parte, conform surselor religioase armene autorizate, Biserica Armeană „Sfânta Maria” a fost construită în anii 1879-1880, când a și fost sfințită.

Biserica bulgară era de fapt un mic paraclis lipsit de obiecte de cult, care fusese inițial o locuință. (Doina Păuleanu, Lăcașe de cult în Constanța (1862-1916), 2019)

În 1872, George Riga, casierul companiei britanice de cale ferată construise o capelă catolică, după mari eforturi de a obține terenul și aprobarea de la autoritățile otomane și creștine. (D. Păuleanu, Lăcașe de cult în Constanța (1862-1916), 2019)

Sinagoga era situată în strada C. A. Rosseti, iar cimitirul israelit se afla lângă malul mării.

Cea mai importantă geamie era așezată pe strada Carol, fostă Sultan Hamam Socacgi (azi Tomis nr. 41).

„Hunchiar” (guvernator) a fost construită în perioada 1862-1868 de către sultanul Abdul-Aziz (1861-1876), motiv pentru care mai este cunoscută sub numele Azizye, Lăcașul de cult a fost construită cu piatra din zidul de cetate distrus în războiul ruso-turc din 1828-1829. Geamia simboliza începutul domniei lui Abdul-Aziz și noul statut al localității după construirea căii ferate Constanța-Cernavoda în 1857-1860. În septembrie 1879, prefectul Remus Opreanu obține suma de 300 de lei de la Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor, bani cu care epitropul Ismail Osman realizează reparațiile necesare. Este înregistrată în LMI cu codul CT-II-m-A-02851. (D. Păuleanu, Lăcașe de cult în Constanța (1862-1916), 2019)

Funcționa numai o școală primară greacă.

Instituția de învățământ, care se afla lângă biserică, avea corpuri separate pentru băieți și fete și era finanțată de comunitatea greacă. (S. Colesniuc, Dobrogea, edificii cu mozaic: credința, cultura, cetatea, 2019)

Localnicii erau binevoitori faţă de români şi-i primeau în casele lor, deoarece, cu excepţia turcilor şi tătarilor, cunoşteau limba română, fiind în contact cu agricultorii români din Muntenia, „veniţi mai de mult timp pe aceste locuri”.

Printre intelectualii orașului cunoscuți de Auneanu erau George Contogiorgi, un bătrân „venerat”, fost profesor şi bun cunoscător al limbilor elină, latină, engleză şi turcă și fiul său, Dionisie Contogiorgi, profesor de greacă, latină, franceză şi engleză, care a devenit funcţionar român și după câţiva ani a plecat la Constantinopol, unde a decedat.

Autorul locuia în casa lui Hansohn, ulterior Camera de Comerţ, vizavi de cimitirul musulman, pe locul căruia s-a construit catedrala. Auneanu i-a avut ca chiriași, succesiv, pe Ion Bănescu, Mitropolitul primat Iosif Gheorghian, familia lui Emil Costinescu, al cărui fiu Ionel va deveni doctor și ministru în 1937.

6. Economia județului Constanța

Judeţul Constanța era „un imens pustiu, cu sate „mici”  şi „rare în interior”: „De umbra vrunui arbore, nici pomeneală nu era, totul deschis şi supus vânturilor şi furtunilor de sezon.”

În agricultură și transport se foloseau cămile şi catâri.

Prezența cămilelor bactriene (cu două cocoașe) în Dobrogea otomană a fost menționată de șapte călători străini în secolele XVI-XIX, fiind folosite de către turci și tătari la arat și transport.  Inginerul britanic Henry Barkley (1859), constructorul căii ferate Cernavoda-Constanța, și contele francez Bourbon (1861) au observat cămile aduse cu vasul la Constanța de către tătarii refugiați din Crimeea, iar contesa franceza Gasparin (1866) a zărit aceste animale din trenul care o ducea de la Cernavoda la Constanța.

Cu agricultura se ocupau românii, pe malul Dunării, și bulgarii și puţini turci şi tătari, spre mare.

Teritoriul interior era reprezentat de păşune, fiind folosită de numeroși „economi de vite şi oi (mocani)” din Basarabia, România şi Transilvania. Ei colindau „Bărăganu Dobrogei”, plătind statului taxă de cap de animal şi arenda terenului pe care-l lucrau.

Agronomul Ion Ionescu (1818 Roman/Moldova – 1891 Bacău/România), care a călătorit în Dobrogea otomană în 1850, explică de ce mocanii ardeleni din Săcele, Sălişte, Valea, Tilişca, Galiştea, Răşinari, Poenari, Rădeni veneau aici în transhumanță  „(…), iarna nu durează decât 5 sâptămâni şi încă, se întămplă adesea, chiar în acest timp, animalele să găsească o hrană îndestulătoare în iarba uscată, rămasă pe pământ.” Numărul lor era în creștere din moment ce Ionescu considera necesară „delimitarea ce va trebui să se facă curând proprietăţilor pentru a ·pune un sfârşit plângerilor continue din partea locuitorilor satelor şi a păstorilor din Transilvania veniti aici cu turmele lor”. În plus, unii dintre ei se însurau cu românce dobrogene primind cetățenia otomană, dar monarhia habsburgică continua să le ceară achitarea obligațiilor de cetățeni austrieci, generând astfel disputa diplomatică între cele două imperii. (Jean Ionesco, Excursion agricole dans la plaine de la Dobrodja, Constantinople, 1850)

Dintre oamenii de afaceri locali, Auneanu i-a cunoscut pe „marii cerealiști” George Caridia, Alexandru Logaridi, Alexandru Cecilianopolu, Aristide Benderli, Baruh Seni, D. Sassu, M. Frenchian şi Odisea Despoti, cel din urmă devenind preşedintele Camerei de Comerţ locale, precum și pe Ioan şi Otton Macri, „mari furnizori de vapoare”.

Logaridi se născuse în 1848 la Constantinopol, de unde se stabilise în Constanța în 1866. Fondase în 1872 casa de export de cereale și lână, vânzându-și produsele în Europa de Vest și de Nord și remarcându-se ca filantrop. (P. Vulcan, 1906)

Negustorii importanți ai Constanței erau Dgeaburov, Bercovici, L. Lascaridi, Vuteras, Rondos, Luzi, Solomon Iafet (președinte CCI 1880-1882), Miliaresi, Ralea Frangopolu, Hrisicos şi fraţii Violaos, toţi „autohtoni”.

7. Autoritățile locale

După intrarea armatei române în oraș, la 23 noiembrie, au sosit și conducătorii instituțiilor orășenești și județene.

Administrația era condusă de: prefectul Remus Opreanu, directorul Mihail Coiciu, administratorii (subprefecți) George Brătăşanu și Luca Elefterescu, ajutorul de administrator Ion Russescu, translatorul Ion Valaori, polițistul Ion Mironescu și ajutorul de polițist Andrei Dan. După puțină vreme, la conducerea poliției a urmat D. Cantuniari, care a fost primul funcţionar român decedat în Constanţa și a fost condus pe ultimul de  toate cultele şi notabilităţile.

Remus Opreanu (1844-1908) era absolvent de drept (1866 înFranța) și filologie (1869 Italia), fiind procuror general al Curții de Apel București (1876-1878). La 10 mai 1881 va prelua și funcția de prefect al județului Tulcea, dar în 1883 va demisiona și se va stabili la București. El a pus în aplicare legea de organizare a Dobrogei și a avut inițiativa ridicării statuii lui Ovidius, poetul latin exilat în cetatea greacă Tomis. Numele său este purtat de o stradă, o școală din municipiul Constanța și sala de ședințe a Consiliului Județean Constanța, precum și de o localitate din județul Constanța. (P. Vulcan, 1906)

Mihail Coiciu (1842 Cahul/Rusia-1914) studiase la Chișinău și Odessa. Înainte de a fi numit director al prefecturii, a exercitat funcția de administrator al plasei Hârșova. Numele său este purtat de un cartier de case din municipiul Constanța. (P. Vulcan, 1906)

Conform Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Ion Mironescu a exercitat funcția de „polițai șef” până în 1881, având în subordine un comisar, un ajutor de comisar și 14 sergenți.

Luca Elefterescu era procuror la Câmpulung și, ca urmare a realizărilor profesionale, a fost solicitat de Opreanu pentru funcția de director al prefecturii, pe care a exercitat- o patru ani, după care s-a transferat la Ploiești. (P. Vulcan, 1906).

În fruntea justiției se aflau: președintele Tribunalului George Horezeanu, judecătorul Mişu Cotescu și „substitutul” Panait Holban (o stradă îi poartă numele în municipiul Constanța), deoarece în Dobrogea nu era permisă avocatura. În primul an a funcționat şi o Curte de Apel.

Finanțele erau coordonate de  casierul general Ştefan Cepraga și ajutorul de casier George Mironescu.

Vama era condusă de Mihai Herişescu.

Dirigintele poștei era Grigore Economu.

Căpitan al portului a rămas Nicolache Macri (fratele lui Ion și Otton), proprietarul unor „case mari şi frumoase”, unde l-a găzduit şi pe regele Carol. Macri era un persoanj „impunător” și  un intelectual „de seamă”, „cu multă trecere” în oraș şi la Constantinopol, printre care se numărau Hansohn, proprietarul vaporaşului „cu două roate” care făcea curse în capitala otomană, şi Aleon „mare bancher”.

În timpul operațiunilor militare din iunie-iulie 1877, Macri se remarcase de două ori salvând, în calitate de căpitan de vas, grupuri de creștini care se refugiaseră pe țărmul mării din calea devastărilor forțelor neregulate otomane. (M. Teja, Ocupația rusească în Dobrogea în 1877-1878)

Administraţia comunală era condusă de primarul Anton Alexandridi, ajutorul de primar Hafuz Regep, succedat de Ali Cadâr, secretarul Nicolae Mastero și casierul Dionisie Contogiorgi.

Grecul Anton A. Alexandridi a avut două mandate de primar în perioadele 1878-1880 și 1882-1883. (În Constanța există Aleea Alexandru Alexandridi.)

Prima ședință a primului Consiliu Comunal a avut loc pe 12 decembrie 1878, în prezența prefectului Remus Opreanu. Dintre „aleșii cu majoritate de voturi” mai făceau parte Basilio Gombo și Baruh Seni (cerealistul). În „cancelarie”, alături de  Contogiorgi, mai lucrau perceptorul Vasile Iordanovici, secretarul Chirciu Banu și „scriitorul” Eugeniu Cosmiadi. Ulterior, N. Mastero va deține funcția de secretar pentru o lungă perioadă de timp. (M. Moise, 2001)

De sănătatea urbei răspundeau medicul primar George Drăguescu, medicul de plasă D. Tănăsescu, medicul veterinar I. Georgescu, medicul maior Şerban Georgescu. Trei medici străini erau şi proprietari de farmacii: englezul I. Bolton, devenit ginerele consulului austriac A. Licen, N. Cicilianopol și Valendas. Farmacistul D. Chefala era fratele secretarului consulului francez.

Ș. Georgescu fusese medicul șef al Diviziei IV, care luptase la Plevna în timpul Războiului de Independență. În 1878 fusese numit medic șef al Diviziei Active din Dobrogea, pentru ca în 1879 să primească funcția de medic-șef al comunei și spitalului Constanța, până la transferul din 1884. (P. Vulcan, 1906)

Garnizoana oraşului se compunea din Batalonul 4 Vânători, o baterie de artilerie comandată de căpitanul Paşalega, locotenentul D. Popescu şi căpitanul dr. Em. Satmari, precum şi două escadroane din Regimentul 2 Roşiori. La marginea orașului unde se vânau prepelițe (în 1937 grădina „Beledie”), finanțistul l-a cunoscut pe sublocotenentul Constantin Prezan, care lucra la topografia urbei sub conducerea căpitanului Grigore Crăinicianu, cumnatul său.

Constantin Prezan (1861 Butimanu – 1943) absolvise la 1 iulie 1880 Școala de ofițeri de infanterie și cavalerie și a fost numit comandant de pluton la Regimentul 7 infanterie. Dar la 16 noiembrie 1880 a schimbat arma, fiind transferat la Regimentul 2 Geniu și absolvind Școala Specială de Artilerie și Geniu în 1883.

Grigore Crăiniceanu (1852 București – 1935 București) absolvise în 1873 Școala de Ofițeri de Geniu cu gradul de sublocotenent și se specializase în fortificații la Bruxelles. În cursul Războiului de Independență se remarcase cu lucrările sale de la Calafat, Plevna și Vidin.

Existenți de la 1860, conform Legii de organizare a armatei din 1872, vânătorii (4 batalioane) erau o categorie din arma infanterie a armatei permanente, distinctă de infanteria de linie (8 regimente) și de vânătorii de munte, care vor apărea ca armă de sine stătăoare în 1916.

Conform Legii de organizare a armatei din 1872, roșiorii erau categoria armei cavalerie a armatei permanente, Regimentul 2 fiind înființat în 1871. Prin uniforma lor roșie, erau continuatorii „roșilor de țară” medievali din armata Țării Românești, țărani liberi  și proprietari care aveau obligația să participe la război cu echipament propriu, sub comanda marelui paharnic.

Primul preot ortodox român a fost Nicolae Rășcanu.

În lipsa enoriașilor, acesta domicilia la Cernavoda și oficia Te-Deum la Constanța cu ocazia sărbătorilor naționale. (D. Păuleanu, Lăcașe de cult în Constanța (1862-1916), 2019)

În 1879, Iosif Gheorghian, episcop de Huși, a fost ales de marele colegiu electoral ca episcop al Eparhiei Dunărea de Jos, deținând funcția până în 1886. (P. Vulcan, 1906)

În orașul-port funcționau consulatele marilor puteri: Austro-Ungaria reprezentată de Anton Licen, Italia reprezentată de Augusto Dugliotti, Rusia reprezentată de Samuel Pampulov („evreu caraim”), Franța reprezentată de (conte) Delepin, Marea Britanie reprezentată de Harris, Germania reprezentată de Dumitru Benderli (tatăl avocatului Gheorghe Benderli), care era şi mare cerealist constănțean.

În 1885-1886, diplomatul Licen va construi o mică biserică catolică fără turle pe locul capelei, pentru ca în 1937, pe același loc, să fie ridicată catedrala Sfântul Anton. (D. Păuleanu, Lăcașe de cult în Constanța (1862-1916), 2019) Prefectul Remus Opreanu decide, la începutul anului 1879, ca strada pe care se afla casele viceconsulilor austro-ungar și grec să se numească Ovidiu. (M. Moise, 2001)

Edward Harris a deținut și funcția de director pentru Constanța al companiei britanice de cale ferată până la răscumpărarea acesteia de statul român în 1882. (M. Moise, 2001) El l-a găzduit pe domnitorul Carol în noiembrie 1879, când acesta a efectuat prima vizită în Dobrogea. Probabil că a exercitată funcția diplomatică după iulie 1877, când armata rusă a ocupat Constanța și predecesorul său a părăsit orașul.

8. Primele activități

În luna decembrie, în calitate de controlor fiscal, contabil şi controlor al judeţului, Auneanu a primit sarcina instalării tăblițelor cu numele străzilor şi numerotării caselor. Apoi, la începutul anului 1879, conform ordinului Ministerului de Finanţe, el a condus comisia care a realizat recensământul fiscal, echipă din care a făcut parte și Hafuz Regep.

Dar, prin Înaltul Decret Regal No. 88/15 ianuarie 1882, în baza raportului 998 al secretarului de stat de la Ministerul de Finanțe, Păun Tetoianu, fost împiegat de magazie clasa II la gara Ploiești, a fost numit „controlor și agent de urmărire la județul Constanța” în locul lui Auneanu, „lăsat în disponibilitate”. („Monitorul Oficial”, 19/31 ianuarie 1882)

Primăria a înfiinţat imediat şcoli primare de băieţi şi fete. Director al școlii de  băieţi a fost numit Costache Petrescu, adus de la Turtucaia (Cadrilater/Bulgaria) şi pentru calitatea de translator oficial de limba turcă, având în subordine pe institutorii George Tănăsescu şi I. Titorian. Ca directoare a școlii de fete a fost  instalată dna Melencovici, având în subordine pe institutoarea Anastasia Mavrocordat. Rămânând văduvă, directoarea s-a recăsătorit cu institutorul Tănăsescu, iar dra Mavrocordat s-a măritat cu institutorul Titorian, decedând la 11 iunie 1937, în vârstă de 81 ani.

Ioan Titorian (1858 Ismail/Basarabia/Moldova-?) era subdirector de școală la Galați, cînd a fost numit, la 16 martie 1882, învățător la Școala de Băieți No. 1, funcție deținută până în 1891, când a fost avansat director la Școala de Băieți No. 2. (P. Vulcan, 1906)

Școala de Băieți a fost inagurată la 18 februarie 1879, iar Școala de Fete la 25 februarie. (M. Moise, 2001)

Energicul prefect Opreanu a impus împădurirea multor terenuri nefolosite și a obligat satele să realizeze plantații. De asemenea, el a început construirea de şcoli, primării și biserici şi a luat măsuri pentru asigurarea ordinii publice. Economii de vite s-au stabilit la sate, cumpărînd pământ  de la tătarii, turcii şi bulgarii care emigrau sau fiind împroprietăriţi de stat, și au început să practice agricultura pe suprafețe mari. Auneanu constata dezamăgit: „Dacă ar fi posibil, în fiecare localitate, trebuie să se înalţe o statuie a lui Remus Opreanu; însă câtă nerecunoştinţă”.

Bibliografie

Auneanu George, Amintiri asupra trecutului.Kustendje-Constanța. 19-23 noiembrie 1878, Tipografia Speranța, Constanța, 1937

Ardeleanu Konstantin, Exchange-Bourse, „Black Sea Project Cities”

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, Călători străini despre Țările Române, Bucureşti,, vol. V /1973, vol. VI/1976, Supliment I,  2011, vol. VII/2012, vol. VIII/2013

Ionescu Ion, Excursiune agricolă în Dobrogea în anul 1850, „Analele Dobrogei”, Constanța, an III, nr. 1, ian.-mar. 1922

Moise Marian, Constanța veche. Restituiri necesare, Menora, Constanța, 2001

„Monitorul Oficial al României”, București, nr. 232, 19/31 ianuarie 1882, p. 1

chrome-extension://oemmndcbldboiebfnladdacbdfmadadm/https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4a/Monitorul_Oficial_al_Rom%C3%A2niei_1882-01-19,_nr._232.pdf

Nedelcea Tudor, Gazetarul Eminescu vs. Funcționarul Macedonski și Dobrogea, „Art-Emis.ro”, 1 februarie 2012

https://www.art-emis.ro/analize/gazetarul-eminescu-vs-functionarul-macedonski-si-dobrogea

Pătrașcu Dumitru, Regulamentul privind organizarea administrativă a Dobrogei, „Litua – Studii și cercetări”, Târgu Jiu, 13, 101-114

Păuleanu Doina, Lăcașe de cult în Constanța (1862-1916) în Sorin Colesniuc (ed.), Dobrogea, edificii cu mozaic: credința, cultura, cetatea, Ex Ponto, Constanța, 2019, pp. 40-75.

Stoicescu D., Macedonki în Dobrogea, „Analele Dobrogei”, Constanța, an IV, nr. 3, iulie septembrie 1923, p. 317-320.

Stroea Adrian & Ghinoiu Marin, Generalul Tobias Gherghely – primul comandant de regiment din istoria artileriei române, „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, București, an XXIV, nr. 2 (92), 2021, p. 25-28.

Teja Marius, Dobrogea românească în 1878, „Amprenta”, 2023

Teja Marius, Ocupația rusească în Dobrogea în 1877-1878, „Amprenta”, 2023

Uszkai Nicolae, 14 Noiembrie – Ziua Dobrogei, „Jurnalspiritual.eu”

https://jurnalspiritual.eu/14-noiembrie-ziua-dobrogei/

Vulcan Petru, Albumul Național al Dobrogei. 1866-1877-1906, Tipografia Regală, București, 1906

Citește și:

(FOTO) Istoria Dobrogei: Dobrogea în toamna anului 1878

(FOTO) Istoria Dobrogei: Ocupația rusească în Dobrogea în 1877 – 1878