Posturi libere la Unitatea Militară 01737 Topraisar

Locuri de muncă
Unitatea Militară 01737, Topraisar, din Ministerul Apărării Naţionale organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două funcții contractuale de execuție vacante.
Astfel, este nevoie de un contabil II din cadrul Compartimentului contabilitate/financiar contabil și un casier debutant din cadrul Compartimentului casierie/financiar contabil.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
• contabil II din cadrul Compartimentului contabilitate/financiar contabil. Condiții de participare:
nivelul studiilor – studii medii;
vechimea în serviciul contabilitate necesară ocupării postului – minimum 6 luni;
• casier debutant din cadrul Compartimentului casierie/financiar contabil. Condiții de participare:
nivelul studiilor – studii medii;
nu este necesară vechime în specialitatea studiilor.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 28 august 2019, ora 15:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- nu exista informați privind probele de concurs.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Unității Militare nr. 01737, Topraisar, Șoseaua Națională nr. 1, județul Constanța, telefon: 0241/785018, interior 138/129.







