Alexandru Rafila: Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 20-100 lei

Sănătate
Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului, a declarat, sâmbătă seara, la Antena 3, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila.
„Cred că până la sfârșitul anului, vor ieși cel puțin două vaccinuri. Prețul unei doze de vaccin ar putea costa între 5 euro și 20 de euro. Nu este un preț de nesuportat. Cu precizarea că vor fi două doze de vaccin. Al doilea vaccin se va face la un interval de 30-60 de zile”, a declarat Alexandru Rafila.
Potrivit acestuia, în decembrie 2020 ar putea să apară cel puțin două vaccinuri, produse de cele patru mari companii AstraZenaca, Sanofi GSK, Moderna și Pfizer.
Citește și:
Peste 4300 de doze de vaccin antigripal au ajuns la Constanța
Ministrul Sănătății anunță când ar putea fi disponibil vaccinul anti-Covid-19






