Cine este medicul infectat cu COVID-19 în stare gravă din Constanța

Sănătate
Ministrul Sănătății a mai precizat duminică, în timpul vizitei sale de lucru la Constanța, că un medic de familie infectat cu COVID-19 se află în stare critică la terapie intensivă.
“Avem un singur pacient care este pe terapie intensivă, în stare critică. Este vorba de un medic de familie”, a declarat, duminică, Ministrul Sănătății.
Este vorba de un medic de familie din localitatea Băneasa, care a fost depistat pozitiv cu COVID-19. În acest moment se află internat în Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, în stare critică. Testul soției a ieșit negativ.
Acest lucru a fost confirmat și de edilul din Băneasa, Paul Coliș, care a precizat zilele trecute medicul este internat în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, după ce a fost testat pozitiv, iar pacienții care au intrat în contact cu acesta s-au izolat.
În urmă cu două zile, s-a anunțat că singurul cabinet medical din zonă, care funcționa în Băneasa, este în carantină, după ce unul din cei doi medici care lucrează acolo s-a infectat cu virusul Covid-19 și este internat în stare gravă. Acesta a luat boala de la un cetățean care a venit din zonă de risc și nu a declarat acest lucru.
Iată ce spune soția medicului, Gabrielă Jurcă, la rândul ei, medic. Mesajul a fost prezentat public de primarul din Lipnița, Florin Crăciun: „Începand de azi, 02.04.2020 Cabinetul medical este in Carantina. Nu se vor mai elibera retete pana cel mai devreme dupa Paște. Din cauza faptului ca unii pacienti nu au declarat adevarul, sotul meu a intrat in contact cu o persoana venita din zona cu risc si acum este in stare grava internat la infectioase. Din acest motiv s-a luat masura inchiderii cabinetului.” NU ESTE DE GLUMIT! RESPECTAȚI RECOMANDARILE AUTORITĂȚILOR! Nu va deplasați în afara locuintei, decât pentru nevoile strict necesare! Păstrați distanta de 1,5 – 2 m, fata de alte persoane ! Protejați-vă și aveți grija de sănătatea dvs.!” – Dr. Gabriela Jurcă.
În Constanța sunt înregistrate până în acest moment 114 cazuri de infectare cu COVID-19 și au fost înregistrate două decese.
Citește și:
Alte 251 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Distribuția pe județe
”Speranță și încredere!” – mesajul cadrelor medicale din Spitalul Municipal Medgidia
Ce spune primarul din Hârșova despre preluarea spitalului de Ministerul Sănătății







