Mobilier și instrumentar donate către Spitalul Municipal Medgidia de Crucea Roşie Germană

Sănătate
Subfiliala Crucea Roşie Medgidia a primit, în perioada 23 – 28 mai, vizita colegilor de la Crucea Roşie Germană, prilej cu care reprezentanții germani au donat Spitalului Municipal Medgidia mobilier, instrumentar și alte bunuri, venind astfel în sprjinul pacienţilor. Trebuie remarcat faptul că această colaborarea se derulează de aproximativ şase ani aceste.
În acest răstimp au fost renovate şi dotate mai multe secții ale Spitalului Municipal Medgidia datorită implicarii constante a Crucii Roșii Germania sub coordonarea Crucii Roşii Frankfurt şi a colaborării fructuoase pe care o are cu Subfiliala Crucea Roşie Medgidia.
„Suntem onorați atât de prezența lor la Medgidia, cât și de grija pe care voluntarii o acordă fiecărui transport în parte. Le mulţumim prietenilor noştri din Germania pentru solidaritatea de care dau dovadă, fiind prezenţi activ faţă de nevoile noastre! Mulţumesc Primăriei Municipiului Medgidia pentru tot sprijinul acordat, respectul şi recunoştinţa comună faţă de sprijinul Crucii Roşii Germania!”, a transmis preşedinte Subfiliala Crucea Roşie Medgidia, psihologul Tamara Nichita.






