File de somon afumat, contaminat cu bacteria Listeria se retrage de la comercializare

Sănătate
Societatea Negro 2000 SRL anunță retragerea de la comercializare a produsului „File de somon afumat 140g”, urmare evidenţierii prezenţei Listeria monocytogenes, a informat joi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Un nou lot de file de somon afumat, pachet de 140 de grame, produs de Societatea NEGRO 2000 SRL este retras voluntar, astăzi, de la comercializare din magazinele Carrefour.
„Lotul de produs supus rechemării de la consumator este următorul: – Lot 51 C / DLC 04.02.2019 – Cod EAN : 5941330014327. Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul menţionat mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele Carrefour de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, menţionează reprezentanţii Autorităţii în anunţ.
Anul trecut loturi întregi de pește și produse din pește au fost retrase din Auchan, Carrefour și Mega Image din motive similare.
Listerioza se poate manifesta cu simptome asemănătoare gripei, precum febră, dureri musculare, greaţă, vomă şi dureri gastrice.
În plus, aceasta poate cauza probleme de sănătate, dacă persoană este însărcinată sau dacă are un sistem imunitar slăbit.
Pentru informaţii suplimentare, ANSVSA recomandă să fie contactaţi reprezentanţii Carrefour România.







