În atenția mămicilor: gripa din acest sezon se manifestă SEVER în rândul copiilor
Mama și copilul
Unitățile de primiri urgențe și camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie sunt pline de copii cu viroze și infecții respiratorii, acestea prezentând în această perioadă o nouă particularitate.
Unii dintre copii ajung să facă forme severe și ajung la insuficiență respiratorie, alții ajung să aibă nevoie de oxigen.
Medicii anunță că acesta este doar începutul și că urmează un sezon gripal extrem de agresiv. Virusul circulă mult mai repede și îi afectează îndeosebi pe copii.
Campania de vaccinare începe mai devreme în acest an. Medicii de familie au primit deja o parte din totalul serurilor solicitate și au anunțat că, de săptămâna viitoare, vor începe să vaccineze persoanele care fac parte din categoriile de risc.
Categoriile vizate sunt cele din care fac parte persoanele care au boli cronice, femeile însărcinate, dar și copii care au până în cinci ani.
Anul acesta, Ministerul Sănătății a achiziționat 1.500.000 de doze de vaccin împotriva gripei, potrivit antena3.ro.
Comentarii