NOI medicamente compensate și gratuite pe lista publicată de Ministerul Sănătății

Sănătate
Guvernul a aprobat miercuri, 5 decembrie, noua listă cu medicamentele compensate și gratuite. Potrivit Ministerului Sănătății, au fost introduse 20 de molecule inovative destinate pacienților cu afecțiuni grave.
”La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat astăzi, 5 ianuarie 2022, proiectul de Hotărâre prin care modifică și completează HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate”, au transmis autoritățile.
Pe noua listă au fost introduse 20 molecule inovative destinate pacienților cu afecțiuni neurologice, afecțiuni oncologice- leucemii și limfoame, muscoviscidoză, hipertensiune arterială, afecțiuni pulmonare cronice, hemofilie și talasemie, boli rare, hepatite cronice, Parkinson, psoriazis cronic sever, poliartrită reumatoidă.
“Aceste medicamente sunt destinate pacienților cu o evoluție a bolii dificil de controlat, iar în unele cazuri reprezintă ultima sau singura soluție terapeutică”, a declarat ministrul Sănătății, prof.dr. Alexandru Rafila.
Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 februarie 2022 și 1 martie 2022, după caz.
Citește și:
Preţurile medicamentelor pentru pensionari vor fi COMPENSATE







