Peste 3.000 de locuitori ai județului Constanța, confirmați cu COVID-19 în ultimele 14 zile

Sănătate
Astăzi, prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 72 a CJSU Constanța, care prevede constatarea depășirii ratei de incidență peste pragul de 3/1.000 locuitori, în cazul județului Constanța.
În acest moment, rata de incidență cumulată a județului Constanța a ajuns la 3.89/1.000 locuitori, ca urmare a pozitivării, în ultimele 14 zile, a 3.003 persoane, din totalul de 771.841 de locuitori.
Primăriile din tot județul vor întreprinde demersuri pentru respectarea pe teritoriul acestora a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, conform anexelor 1-6, actualizate odată cu intrarea în vigoare a prezentei hotărâri CJSU.
Excepție va face orașul Ovidiu, unde măsura carantinării zonale este în vigoare începând cu data de 7 noiembrie a.c., ora 20:00, pe o perioadă stabilită prin ordin DSU de 14 zile.
Citește și:
Care sunt localitățile cu cele mai multe cazuri de COVID-19 confirmate în două săptămâni







