Simona Halep, interviu INCENDIAR pentru Paris Match: „Trăiesc fiecare zi cu durere și anxietate”

Sport
Simona Halep a vorbit, pentru Paris Match despre dosarul ei de dopaj, prezentând, public, versiunea ei despre această situație. Simona a explicat cum i-a ajuns Roxadustatul în corp, cine este responsabil și care este starea ei psihică în acest moment.
Pitrivit Adevărul, Simona a arătat că echipa ei a sfatuit-o să ia suplimentul cu colagen, care, ulterior, s-a dovedit că suplimentul era contaminat.
„Nivelul găsit în testul meu de urină, pe 29 august 2022, e mult prea mic pentru ca randamentul meu să fie îmbunătățit. Mai ales că, în ziua respectivă, Roxadustat nu apare și în testul meu de sânge. Cu trei zile înainte, pe 26 august, ambele teste, de urină și de sânge, au fost negative. Și n-am mai avut vreun test pozitiv după cel de urină de pe 29 august”, a spus Simona Halep celor de la Paris Match.
Despre Patrick Mouratogolou, cu care nu a mai vorbit de luni de zile, Simona a declarat: „Nu mai lucrăm împreună. Sunt sigură că ce s-a întâmplat n-a fost cu intenție și sunt recunoscătoare că el și-a recunoscut greșeala, care e și greșeala echipei. Da. Ei sunt cei care mi-au dat acest supliment. Și din cauza acestei greșeli, greșeala lor de fapt, eu sunt singura persoană care plătește prețul: o carieră de 25 de ani distrusă!”
În prezent, Simona încearcă să treacă, cu calm, peste această perioadă nefastă: „De când am primit această suspendare, trăiesc fiecare zi cu durere și anxietate. Chiar dacă, astăzi, situația e un pic mai bună”.
FOTO: Facebook
Citește și:
Simona Halep a încheiat OFICIAL colaborarea cu Mouratoglou: „Încrederea mea este zdruncinată”
Ce face Simona Halep la Paris și ce mare sponsor îi oferă 1,7 milioane de dolari







