Afacerile consilierului local PSD, Cristian Mihăilescu, se extind. Vrea să construiască încă un bloc în Constanța

Constanța Imobiliară
Consilierul PSD Constanța, Cristian Mihăilescu construiește blocuri pe bandă rulantă în zona Campusului Universitar, prin intermediul firmelor sale. SC Franc Estate Development SRL, una dintre firmele în care este administrator consilierul local constănțean PSD, Cristian Mihăilescu, a primit, recent, de la Primăria Municipiului Constanța, un nou certificat de urbanism pentru construirea unui bloc.
Valabilitatea actului emis de autoritățile locale pentru imobilul 2S+P-supantă+6E+etaj tehnic/terasă circulabilă locuințe colective cu spații comerciale și servicii la parter, împrejmuire teren și organizare de șantier este de 12 luni.
În certificatul de urbanism emis nu este trecută strada unde se va construi imobilul:

În luna martie a acestui an, SC Franc Estate Development SRL a primit o altă autorizație de construire pentru un imobil 2S+P+Mezanin locuințe colective cu spații comerciale birouri și servicii la parter, împrejmuire teren și organizare de șantier pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 325D. Pentru același amplasament, în septembrie 2021, social-democratul a obținut autorizația pentru desființarea a două clădiri existente C1 și C2.
De asemenea, în zona Campusului din Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu, firma la care este acționar Cristian Mihăilescu, împreună cu Alexandru Barba și Valentin Barba, au mai ridicat două imobile, deja locuite, iar alte două construcții se edifică la acest moment.
SC Franc Estate Development SRL a fost înființată în 2015 și are ca asociați două persoane juridice A.B.V. ALVAL GENERAL SRL (66%) – și F.G.K. FORTUNE SRL (34%). Prima dintre firmele asociate aparține fraților Barba, iar cea de-a doua lui Cristian Mihăilescu. Administratorii societății sunt Barba Valentin, Barba Alexandru și Mihăilescu Cristian.
De asemenea, cei doi mai dețin, prin cele două firme și SC Franc Construct SRL.
În 2021, SC Franc Estate Development SRL a avut o cifră de afaceri de 120 716 de lei, dar și datorii de 70 167 337 lei.

FRANC ESTATE DEVELOPMENT SRL
FOTO: Arhivă (construcții Campus universitar Constanța – Bulevardul Aurel Vlaicu)
Citește și:
Construcții noi ridicate de firma consilierului constănțean PSD, Cristian Mihăilescu







