Alcool sanitar și produse dezinfectante, confiscate de la agenți economici din Medgidia și Cernavodă

Știrile zilei
În cursul zilei de ieri, polițiști de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliției municipiului Medgidia au efectuat verificări la 5 agenţi economici cu profil de vânzare de mărfuri generale, pe raza municipiului Medgidia și a oraşului Cernavodă.
În acest context, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare totală de 17.000 lei.
Totodată, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 7 litri de alcool sanitar şi 20 de litri conținând produse dezinfectante. Bunurile, în valoare totală de 475 de lei, ar fi fost oferite spre comercializare fără a fi identificate documentele de provenienţă.
Citește și:
Percheziții în farmacii care vindeau substanță pentru dezinfectare contrafăcută sau fără autorizare
Serviciul Județean de Ambulanță Constanța are nevoie urgentă de echipamente și dezinfectanți






