Ce trebuie să facă titularul permisului de armă când acesta expiră

Știrile zilei
Potrivit legii, permisul de armă are o valabilitate de cinci ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.
Pentru prelungirea valabilității permisului de armă, titularul este obligat să se prezinte, înainte de împlinirea termenului, la structura de poliție competentă în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul sau reședința, cu armele înscrise în permis, dar și cu documentele stabilite în normele metodologice.
Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare.
IPJ Constanța transmite că după expirarea valabilității, în termen de maxim zece zile, arma trebuie predată unui armurier autorizat.
Nepredarea armei în termenul menționat anterior reprezintă o infracțiune. Aceasta se pedepsește cu închisoarea de la șase luni până la trei ani, și atrage anularea dreptului de deținere armă și confiscarea armelor și munițiilor.
De la începutul anului și până în prezent, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au întocmit 54 de dosare penale persoanelor care nu s-au conformat prevederilor legale.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)
Citește și:
Dosare penale pentru persoane din Constanța prinse cu permisele de armă expirate






