COD GALBEN de ninsori, viscol și ploi inclusiv în Constanța: Urmează trei zile de ger de până la -20 de grade

Știrile zilei
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de vânt, polei, ninsori moderate cantitativ şi viscol pentru Moldova, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei începând de duminică după-amiază până marţi dimineaţă. De asemenea, anunţă ger în nord, centru şi est, cu minime termice de până la -20…-18 grade în noaptea de marţi spre miercuri.
La începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20…-18 grade.
Pentru intervalul 7 ianuarie, ora 12.00 – 9 ianuarie, ora 10.00, meteorologii anunţă că aria precipitaţiilor va fi în extindere în toate regiunile.

Alertă cod galben
”Duminică vor fi mai ales ploi, apoi treptat vor predomina ninsorile, iar în Oltenia şi Muntenia local se vor acumula 15…30 l/mp. Pe alocuri se va depune polei. Vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 45…50 km/h”, precizează Administrația Națională de Meteorologie.






