Informații importate pe care trebuie să le cunoască cetățenii români în cazul unui divorț pronunțat în străinătate

Știrile zilei
Căsătoriile încheiate în străinătate şi desfăcute prin divorţ se înscriu numai prin menţiune, pe marginea actului de naştere.
Cererea însoţită de certificatul sau extrasul de căsătorie, în original, fotocopie şi traducere legalizată, precum şi sentinţa de divorţ, în original, fotocopie şi traducere legalizată, se adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naştere şi se înaintează, spre aprobare, Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor.
Înscrierea pe marginea actelor de stare civilă române a divorţului pronunţat în străinătate (tările terțe) privind un cetăţean român se face numai după ce hotărârea străină, definitivă şi irevocabilă, a fost recunoscută de către tribunalul competent.
În cazul în care divorţul a fost pronunţat în străinătate, iar din sentinţa de divorţ nu reiese numele pe care soţii îl vor purta după divorţ, se solicită declaraţii pe propria răspundere din partea acestora, autentificate, ori numai a soţului care solicită înscrierea menţiunii de divorţ, după caz, din care să rezulte numele pe care aceştia/acesta doresc/doreşte să îl poarte în urma divorţului.
Sursă foto: Freepik






