La Costinești se va amenaja un Aqua Parc. Cine este investitorul

Constanța Imobiliară
Un proiect interesant se va edifica în perioada următoare în comuna Costinești. Este vorba despre un Aqua Parc care se va realiza în zona Lac. Anunțul privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu a fost depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța de SABINA TRADING COMPANY SRL, societate cu sediul în București.
Astfel, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „AMENAJARE AQUA PARC”, propus a fi amplasat în judeţul Constanţa, comuna Costinești, Zona Lac, titular SABINA TRADING COMPANY SRL.

Costinești
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa municipiul Constanta, strada Unirii nr. 23 şi la sediul titularului Sabina Trading Company SRL din municipiul București, B-dul Unirii, nr. 6, în zilele de luni-vineri, între orele 9.00 – 13.00.
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanța.
Societatea care se va ocupa de edificarea proiectului este Sabina Trading Company SRL, firmă din București a cărei asociați sunt Mihăilescu Anne Mary Cristina (95%) și
Mihailescu Alex Soly (5%), Anne Mary Cristina fiind și administratorul firmei.
Firma are ca obiect de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.
În 2020, societatea a raportat o cifră de afaceri de 732 233 lei și 25 de angajați.

În 2021 a primit bani de la statul român pentru menținerea activității, în 2022 firma construiește un Aqua Park
În 2021, SC SABINA TRADING COMPANY SRL anunța lansarea unui proiect ”GRANT CAPITAL DE LUCRU MASURA 2” proiect nr. RUE M2-7651 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr. 130/2020.
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 21.04.2021.
Practic, societatea a beneficiat din partea statului de ajutor financiar de puțin peste 73.000 de euro (423.518,895 lei – valoarea totală din care 368.277,3 lei grant și 55.241,595 lei cofinanțare) în contextul crizei provocate de COVID-19. Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.
Firmă deținută de soția lui Nicușor Mihăilescu, patronul de la COMPLEX TINERETULUI SRL
Mihăilescu Anne Mary Cristina este asociată, alături de Nicușor Mihăilescu, soțul său, în COMPLEX TINERETULUI SRL, firmă înființată în 1994, care în 2020 a avut o cifră de afaceri de 10 186 647 lei.
De asemenea, Mihăilescu Anne Mary Cristina este administrator unic al COMPLEX TINERETULUI COSTINEȘTI SRL, firmă înființată în 23.06.2014, al cărei asociat unic este Albert Mihăilescu și care are ca obiect de activitate „Restaurante”. Încă din 2015, firma a raportat cifre de afaceri zero.
Un trecut controversat
În 2010, numele firmei SC Sabina Trading Company SRL apare în auditul Biroul de Turism pentru Tineret potrivit căruia societatea, care îl avea atunci asociat pe Nicusor Mihailescu, care a închiriat de la BTT, prin contractul nr. 3194 din 27.06.2008, pentru perioada sezonului estival 2008, câteva suprafete de teren, pentru o serie de tonete de comert stradal, ar fi refuzat să-și achite restul de plată de 18.800 euro.
Firma ar fi refuzat să elibereze și terenul ocupat, ce-i fusese închiriat doar până la data de 01.10.2008 (trei luni). “Prin contractul de amplasare tonete s-au creat premisele utilizării abuzive de către SC Sabina Trading Company SRL a peste 6.300 m.p. din terenul cu cel mai bun amplasament, respectiv Parcul Tineretului, fără să se plăteasca nimic, ba mai mult, să poata afecta proprietatea BTT si în anul 2009 si sa pretinda si despagubiri” – se arata in raport, scrie Ziua Veche, la momentul 2010.
Potrivit auditului, din 2008 și până în 2010, SC Sabina Trading Company SRL a ocupat si exploatat o suprafață de 6.189 m.p. aparținând BTT SA, “prin formă mascată datorită modului de încredințare mascată prin închirierea căii de acces către SC Sabina Trading Company SRL. Estimarea prejudiciului pentru 2008: pentru BTT – 410.620 euro; pentru bugetul de stat TVA – 78.017 euro”. De asemenea, mai este acuzată si “tulburarea de posesie” prin ocuparea în 2009, de către aceeasi firmă, a unei suprafete de 6259 m.p. apartinand BTT SA pentru care prejudiciul a fost estimat: “pentru BTT – 1.539.714 ron; pentru bugetul de stat – TVA – 292.545 ron”, scrie Ziua Veche, în 2010.
Foto reprezentativă: Rol Ilustrativ







