Năvodari: Un șofer beat a fugit de la locul accidentului după ce a intrat mașina într-un stâlp

Știrile zilei
Noaptea trecută, un tânăr de 25 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a provocat un accident la intrare pe podul peste Canalul Midia-Năvodari, intrând cu mașina într-un stâlp. Ulterior, acesta a fugit de la locul faptei.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați despre faptul că un autoturism a lovit un stâlp de iluminat public, ulterior acesta luând foc, pe bulevardul Mamaia, din Năvodari.
Există suspiciuni că mașina ar fi fost autoincendiată.
Polițiștii au reușit să-l identifice și să-l prindă, în această dimineață și l-au condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sursă foto: IPJ Constanța






