Oase umane şi haine găsite de salvamontişti. Acestea ar aparține unui bărbat dispărut în luna august

Știrile zilei
Poliţiştii vâlceni au deschis dosar penal şi încearcă să stabilească identitatea unei persoane, precum şi împrejurările în care aceasta a decedat după câteva fragmente osoase găsite sâmbătă de salvamontişti sub vârful Ţucla din masivul Buila-Vânturariţa.
Pe pagina de socializare a Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont au fost postate în cursul serii de sâmbătă câteva fotografii, dintre care una cu scheletul unui craniu care ar fi aparținut unei persoane date dispărute de familie în una august după ce ar fi plecat într-o direcție necunoscută de la o mănăstire unde era cazat, ca și turist.
„La data de 14 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Costeşti, în zona montană a vârfului Ţucla din masivul Buila – Vânturariţa, au fost găsite mai multe fragmente osoase. În urma deplasării la fata locului, poliţiştii au identificat mai multe fragmente osoase şi câteva articole de îmbrăcăminte.
Fragmentele osoase şi obiectele în cauză au fost preluate de către reprezentanţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării expertizei medico-legale”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, scrie Agerpres.
Autorităţile nu exclud ca persoana în cauză să fie un bărbat în vârstă de 67 de ani din Craiova, dispărut în luna august în zona Mânăstirii Pătrunsa, salvamontiştii vâlceni precizând că cel mai probabil acesta a căzut într-o zonă de abrupt stâncos.
Sursă foto: Facebook






