Pacientul fals a făcut prima victimă într-un spital din România

Sănătate
Un angajat al unui spital din România a fost deja dat afară cu metoda pacientului fals, informează Europa FM.
Sorina Pintea, ministrul , a dat exemplul unei persoane care a mers la un spital pentru a face consultaţiile obligatorii pentru şcoala de şoferi şi căreia i s-a cerut tariful legal, dar și ceva în plus.
„Persoana respectivă a fost îndrumată către o asistentă medicală. Asistenta a dus-o la o infirmieră care l-a condus pe pacient mai întâi la casierie, unde se plăteşte o taxă legală, pentru că completarea fişei este un serviciu la cerere, deci se plăteşte, apoi i-a mai cerut încă 300 de lei ca să termine mai repede procedurile pentru că pacientul îi spusese că se grăbeşte”, a declarant Pintea, citată de Europa FM. Ministerul Sănătății a anunţat că trimite pacienți „sub acoperire” în spitale pentru a identifica medicii care cer șpagă. Măsura ar urma să facă parte dintr-o strategie anti-corupție. ”Bolnavii” respectivi simulează boli ușoare și nu au nevoie de internare.






