Șoferul tractorului care a lovit o ambulanță între Măcin si Greci era beat criță, nu avea permis și nici utilajul înmatriculat. Pasagerul din ambulanță a MURIT

Știrile zilei
În urma accidentului rutier produs la data de 17 octombrie 2023, soldat cu decesul unei persoane de 63 de ani, precizăm că, din verificări, a reieșit că șoferul ambulanței ar fi lovit un utilaj agricol, care circula pe carosabil.
Polițiștii au identificat conducătorul utilajului agricol, care a fost ulterior reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Județean Tulcea, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 18 octombrie, bărbatul să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere legală.
Bărbatul avea o alcoolemie de 1,11 mg/L.
În cauză, cercetările au fost extinse și pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
Reamintim că la data de 17 octombrie 2023 în jurul orei 5:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN22D între localitățile Măcin si Greci, județ Tulcea a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 54 ani ar fi condus o ambulanță din cadrul Serviciului privat de Ambulanță Ialomița și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul pasagerului din ambulanță și rănirea conducătorului auto.
Citește și:






