Spitalul Municipal Medgidia, model de urmat: 20 de MILIOANE DE EURO investiți pentru sănătate! ”Mă înclin în fața personalului Spitalului Municipal Medgidia! Noi, toți medgidienii, suntem mândri de voi!”

Sănătate
Spitalul Municipal din Medgidia reprezintă una dintre cele mai bine dotate unități sanitare din județul Constanța, acest lucru datorându-se, cu siguranță, investițiilor făcute în ultimii ani de către administrația locală. Potrivit edilului Valentin Vrabie, până în acest moment, în spital au fost investiți aproximativ 20 de milioane de euro, iar investițiile continuă. Spitalul a fost reclasificat, a ajuns, din categoria a cincea, în categoria a treia, cea mai mare din județul Constanța. Acesta este și motivul pentru care, în anul 2020, Spitalul Municipal Medgidia a fost ales de către Ministerul Sănătății să devină spital suport Covid.
Reacțiile și mesajele pacienților care au fost tratați în Spitalul Municipal Medgidia demonstrează că toate eforturile depuse de reprezentanții administrației locale dar și investițiile făcute în domeniul sănătății au fost de bun augur.
”MULȚUMESC Spitalului Municipal Medgidia, întregului personal medical (medici, asistente, infirmiere), personalului auxiliar (îngrijitoare, femei de servici, bucătărese), pentru PROFESIONALISMULDE CARE AȚI DAT DOVADĂ. Într-adevăr, SUNTEȚI NIȘTE EROI! mULT RESPECT!” scrie Feizula F., într-un mesaj lăsat în unitatea medicală.
”Mă înclin în fața personalului Spitalului Municipal Medgidia! Noi, toți medgidienii, suntem mândri de voi!”
Impresionat de mesajul lăsat în spital de un pacient, edilul Vrabie a transmis pe contul său de socializare un mesaj de mulțumire adresat cadrelor medicale din unitatea sanitară din Medgidia:
”Acest mesaj lăsat de un pacient al Spitalului Municipal Medgidia îmi umple inima de bucurie și demonstrează că toate eforturile noastre de până acum nu au fost în zadar! În primul rând doresc să mulțumesc din nou personalului medical din Spitalul Municipal Medgidia pentru profesionalismul de care dă zilnic dovadă și pentru toate eforturile supraomenești pe care le face de la începutul acestei pandemii! Fără implicarea totală a acestor EROI, fără devotamentul cu care tratează pacienții, nimic din tot ce am reușit să realizăm acolo nu ar fi avut valoare. Degeaba ai cladiri noi și echipamente ultraperformante dacă nu ai OAMENI care să le folosească!
Mă înclin în fața personalului Spitalului Municipal Medgidia! Noi, toți medgidienii, suntem mândri de voi!
Mă bucur că atunci când ipocriții mi-au sărit în cap că finanțăm un sistem medical destinat strict tratării bolnavilor de Covid, am luat decizia corectă de a ne asuma situația și de a pune umărul pentru a depăși cu bine această nenorocire care s-a abătut asupra noastră.
Dacă am reușit să facem măcar un bine, să salvăm măcar o viață, atunci să îi mulțumim lui Dumnezeu!”
O altă pacientă care a stat internată 12 zile în Spitalul Municipal Medgidia a povestit pentru constantafinanciara.ro cu câtă grijă a fost tratată de cadrele medicale:
”Toată lumea se poartă frumos cu toată lumea. Infirmiera stătea lângă mine să mă oblige să mănânc. Nimeni n-a primit nimic, ba chiar se ofereau ele să-mi aducă. Am primit ciocolată de la o asistentă! Am zis că mi-e poftă și că îmi pare rău că nu am gust. A doua zi mi-a adus. Poate vine gustul…. Spitalul Municipal Medgidia este un exemplu pentru toți furnizorii din sistemul medical din țara noastră! Experiența lor, fiind de la începutul pandemiei spital COVID, se simte în empatia cu care toți angajații (personal medical și non-medical) își exercită atribuțiile. Ești într-o ală lume! Bravo lor, managerului și celor cu funcție de decizie care au reușit să aducă instituția sanitară la aceste standarde de calitate!”, a povestit Andreea, pentru sursa citată.
”Peretele Speranței” din Spitalul Municipal Medgidia! Cadrele medicale din spital și-au lipit palmele, inimile și gândurile înaintea inamicului invizibil!
Foto: Arhivă (2020)









