Substanțe, deșeuri periculoase, muniție și arme, descoperite în urma a 44 de percheziții

Știrile zilei
În perioada 7 – 20 octombrie, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite.
La nivel național, au fost întreprinse 194 de acțiuni și 697 de controale la persoane fizice și juridice, vizând respectarea prevederilor legale în domeniul precizat mai sus.
În aceeași perioadă, au fost executate 44 de mandate de percheziție domiciliară.
În urma activităților desfășurate, oamenii legii au constatat 185 de infracțiuni la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, fiind aplicate 112 sancțiuni contravenționale cu măsura complementară a anulării dreptului de deținere și/sau, după caz, de port și de folosire a armelor deținute, precum și de confiscare a bunurilor obiect al contravenției.
88 de infracțiuni
Au fost constatate 76 de infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor și 12 infracțiuni la regimul vânătorii și al protecției fondului cinegetic.
Ce au indisponibilizat oamenii legii
De asemenea, au fost indisponibilizate 74 de arme, dintre care 38 deținute legal, 36 deținute ilegal, 2.653 de bucăți de muniție, dintre care 734 de bucăți cartușe deținute legal, iar 1.919 bucăți cartușe deținute ilegal, 343 de kilograme de carne de vânat, 16 trofee de vânătoare și un autovehicul.
În domeniul explozivilor și al substanțelor periculoase, au fost indisponibilizate 112 kilograme de articole pirotehnice, 316 tone și 6.118 litri de substanțe periculoase, 180 de tone și 24.360 de litri de deșeuri periculoase și 2.923 de litri de produse de protecție a plantelor.
Foto: www.politiaromana.ro
Citește și:






