Un apartament și o parte dintr-un teren din Constanța, ale unei firme din Ovidiu, scoase la licitație

Știrile zilei
Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Constanța a anunțat organizează o licitație pe data de 23 august, de la ora 13.00, pentru vânzarea unor imobile din municipiul Constanța.
Este vorba despre un apartament în suprafață de 45.59 mp și o cotă indiviză a unui teren intravilan de 10.90 mp de pe strada Eliberării, nr. 48 lot 2/1, din Constanța, proprietate a firmei Renprest Logistic SRL.
În cazul acestor imobile, este prima licitație care se organizează pentru vânzarea lor, iar prețul de pornire este de 345.224 lei, exclusiv TVA.
Firma care deține aceste imobile, Renprest Logistic SRL, a fost înființată în anul 2016 și își are sediul în orașul Ovidiu.
Obiectul său de activitate este reprezentat de „activități închiriere și leasing cu autovehicule rutiere grele”, iar asociatul unic al companiei este Renato Dumitraș. Totodată, firma este administrată de Gheorghe Dumitraș.
Anul trecut, Renprest Logistic SRL a raportat o cifră de afaceri de 462.781 de lei, de aproximativ patru ori mai puțin față de anul 2020 când înregistra o cifră de afaceri de 1.672.910.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)






