Un muncitor român a MURIT și alți trei au fost GRAV RĂNIȚI după ce tavanul unei clădiri s-a prăbușit, în Belgia

Externe
Un muncitor român a murit, iar alți trei au fost grav răniți, după ce tavanul unei clădiri s-a prăbușit peste ei. Alți doi români au reușit să se salveze de sub dărâmături.
Accidentul s-a petrecut miercuri dimineață, într-o clădire cu două etaje aflată în renovare, în Saint-Gilles, Bruxelles. Din motive neștiute, o parte a tavanului de la primul etaj s-a prăbușit peste echipa formată din șase muncitori, toți din România.

Doi dintre ei au reușit să se salveze, dar patru au fost prinși sub dărâmături. Unul din ei a fost ucis pe loc, iar ceilalți trei a fost scoși de sub dărâmături de echipele de salvatori și duși la spital în stare gravă.
Potrivit sindicatului din sectorul construcțiilor, victimele sunt muncitori români, prezenți pe șantier în timp ce lucrau. S-ar părea că prăbușirea s-a datorat scândurii instalate la etajul de dedesubt, care a fost insuficientă sau prost instalată pentru a susține sarcina de beton. În comunicatul său de presă, sindicatul deplânge încă o tragedie și îi solicită ministrului Dermagne să ia măsuri pentru a evita viitoarele accidente de muncă, relatează bx1.be.
De asemenea, autoritățile nu au precizat încă care au fost cauzele care au dus la prăbușirea plafonului, însă cercetările sunt în desfășurare, inclusiv de către cei de la Protecția Muncii, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la decesul românului și la rănirea altor trei persoane.








