Un parc fotovoltaic se va amenaja pe raza comunei Cobadin

Constanța Imobiliară
Pe masa de lucru a Agenției pentru Protecția Mediului Constanța se află, în această lună, un memoriu de prezentare transmis de 2A ALLCROSS S.R.L., în calitate de proiectant general și inițiator, și care vizează un Plan Urbanistic Zona referitor la înființarea unui parc fotovoltaic în comuna Cobadin.
Potrivit memoriului de prezentare, terenul care a generat PUZ-ul are o suprafață de 13 hectare.
Astfel, PUZ-ul va stabili zonele de amplasare a construcțiilor prevăzute a fi realizare cu lucrări de construcții ce adăpostesc echipamente, altele decât panourile fotovoltaice.
Terenul aflat în studiu este în prezent liber de construcții, situat în extravilanul comunei, destinat agriculturii.
Potrivit proiectului, sunt stabilite două zone de reglementări. Una dintre ele – principală – pe care se vor amplasa panourile fotovoltaice în suprafață de 126,630 mp și o alta destinată construcțiilor și echipamentelor în suprafață de 3.370 mp.
Proiectul propune realizarea și exploatarea unui parc fotovoltaic constituit din echipamente tehnice ce asigură captare, prelucrarea, stocarea și transportul energiei electrice captate din energie solară.
Dezvoltarea acestui proiect va aduce beneficii și localității prin creearea de locuri de muncă, creșterea veniturilor la bugetul local, prin impozitele ce vor fi aplicate, ridicarea gradului de confort al comunității, se arată în memoriu.
Odată cu realizarea acestui proiect și circulația pe drumul de exploatare 77/10, ca legătură cu DJ 391, investitorul va repara și consolida, pe cheltuiala sa, această cale de acces (De 77/10).
Suprafața de teren supusă PUZ-ului se află în proprietatea privată a unor persoane fizice și juridice și odată cu acest demers va fi introdusă în intravilanul comunei Cobadin.







