Zece tei au fost plantați astăzi pe bulevardul Ferdinand din Constanța

Știrile zilei
După ce zilele trecute echipele municipalității au tăiat mai mulți arbori care prezentau un pericol iminent de prăbușire, astăzi au fost plantați 10 tei tineri în locul acestora.
Plantarea va continua și în zilele următoare, până când vor fi înlocuite toate exemplarele tăiate.
Decizia de înlocuire a acestor copaci care prezentau risc crescut de prăbușire a fost luată pentru a evita accidentele generate de căderea arborilor.
Reamintim că luna trecută, la ultimul cod portocaliu de vânt puternic, au căzut 6 copaci care au produs pagube materiale mașinilor parcate.
Tot Primăria Constanța spune că, la sfârșitul acestei primăveri peste 1.500 de copaci și arbuști vor înfrumuseța aliniamentele stradale, parcurile, zonele verzi, spațiile de lângă locurile de joacă din Constanța. Zilele acestea acțiunile de plantare continuă în toate zonele cu spațiu verde din zona centrală, parcul Arheologic, faleza Cazino Constanța, Piața Ovidiu, stațiunea Mamaia.
Speciile de arbori care sunt plantate pe străzile din Constanța sunt stejar roșu, mesteacăn, liquidambar, liriodendron și arțar. Aceste specii de arbori se comportă foarte bine în aglomerările urbane, având rol protector împotriva factorilor poluatori.






