Zeci de șoferi prinși BEȚI și DROGAȚI la volan, în Constanța și Mamaia, în acest weekend

Știrile zilei
Polițiștii constănțeni au desfășurat în acest weekend o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Raziile au avut loc în perioada 12-15 august și au fost testați cu aparatele etilotest și drug test aproximativ 3.500 de conducători auto.
În urma activităților, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 75.000 de lei, dintre care 44 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținute permisele de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
De asemenea, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii rutieri au constatat 51 de infracțiuni, dintre care 37 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, șase pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, trei pentru deținere de droguri de risc, potrivit Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului de droguri, trei pentru conducere fără permis și două pentru conducere cu permisul suspendat/anulat.

Razie
La data de 14 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.
În urma testării cu aparatul drug-test, a rezultat o valoare pozitivă pentru cocaină, acesta fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
La data de 14 august, în jurul orei 01.00, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 18 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În ambele cauze, au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Foto: Poliția Română






