APIA plătește peste 261 milioane lei pentru subvenția la motorina aferentă trimestrului III al anului 2023
Agricultură
Un sprijin financiar de peste 261 milioane lei este acordat unui număr de 18.264 de beneficiari pentru subvenția la motorina aferentă trimestrului III al anului 2023, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă.
„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Judeţene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 iulie – 30 septembrie 2023 (trimestrul III/2023), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 şi OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 261.468.298 lei şi se acordă unui număr de 18.264 beneficiari, pentru cantitatea de 171.005.966,779 litri de motorină determinată”, a declarat APIA în comunicat.
Cantitățile de motorină pentru trimestrul III/2023 care beneficiază de ajutor de stat sunt aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 553/19.12.2023.