LOVITURĂ: China ar fi dispusă să ofere ajutor armatei ruse

Externe
Ministrul chinez al Apărării, Li Shangfu, a afirmat că Beijingul este dispus să lucreze cu Rusia pentru o comunicare strategică, dar și strânsă, între armatele celor două țări, informează Rador, scrie Stiripesurse.ro.
Astfel, în comentariile care au fost transmise de presa de stat, Li a afirmat că cele două țări ar putea contribui la menținerea securității globale, după ce l-a întâlnit pe președintele Putin.
Totodată, legăturile dintre Rusia și China s-au întărit în ultimii ani, parțial motivat de aversiunea ambelor pentru occident.
Diplomatul pentru politică externă a Uniunii Europene, Josep Borell, a afirmat că statul chinez poate alege dacă dorește să aibă o „prietenie” cu Statele Unite și comunitatea internațională, dacă dorește să urmeze parteneriatele sau, în schimb, dacă dorește să abordeze o cale mai dură.
Vizita ministrului Apărării, Li Shangfu, în Rusia, este programată să dureze până în data de 19 aprilie și vine imediat după cea a președintelui chinez, Xi Jinping, în martie, la Moscova.
Încă de la începutul conflictului, Beijingul s-a declarat oficial neutru, fără a condamna vreodată invazia rusă.
Sursa: www.stiripesurse.ro
Foto: www.pixabay.com







