Afaceristul constănțean George Guci vrea să amenajeze o plajă din Mamaia

Constanța Imobiliară
Cunoscutul afacerist constănțean George Guci solicită municipalității, prin certificatul de urbanism nr. 1551, din data de 30 mai 2023, să amenajeze o plajă din Mamaia și să înființeze un beach bar pe aceasta.
Documentația are o valabilitate de 12 luni și a fost eliberată pentru sectorul 4, subsectorul 4 de plajă din Mamaia.

Certificat de urbanism nr. 1551
Potrivit www.listafirme.ro, site consultat în data de 30 mai 2023, Mazuria SRL, prin care antreprenorul a solicitat executarea lucrărilor, a fost înființată în data de 2 mai 1991 și are sediul în Mamaia, Hotel Modern.
Administratori și asociați ai firmei sunt George Guci și Dumitru Popa, fiecare dintre ei deținând câte 50% din acțiunile societății.
Domeniul de activitate al firmei este legat de „hoteluri și alte facilități de cazare similare”. Totodată, Hotelul Modern din Mamaia funcționează pe această firmă.
Potrivit sursei menționate anterior, în anul 2022, Mazuria SRL a avut o cifră de afaceri de 8.072.910 lei și 46 de angajați.

Cifră de afaceri Mazuria SRL
Mazuria SRL este activ conectată direct cu alte patru firme, respectiv: Corvinus International SRL, Fresco SRL, Ipsilanti Invest SRL și Olteniei 23 Invest SRL.
Potrivit Forbes.ro, afaceristul constănțean George Guci este cel care a pus bazele primului hotel privat din Constanța, încă din anii `90. Inițial, el a achiziționat, alături de familie, un teren, iar după o scurtă vacanță în Grecia s-a decis asupra destinației parcelei respective.
„Am ajuns investitor în turism întâmplător. Am intrat în acest business cu soţia şi cu fratele meu. Ei sunt economişti, iar eu medic. Deci nu aveam nimic în comun cu turismul“, a declarat George Guci, potrivit Forbes.ro.
Foto: Facebook Ovidiu Oprea
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Un notar public își construiește un imobil pe strada Traian, în apropierea Pieței Ovidiu







