Patronii Hotelului Corsa din Mangalia, finii lui Zanfir Iorguș, se chinuie să anuleze în instanță o sancțiune de la Garda de Mediu
Constanța Imobiliară
Compania Eco Corsa SRL, deținută de soții Remus și Liliana Daniela Becheru, a dat în judecată Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Garda Naţională de Mediu pentru anularea unui procesului-verbal şi exonerarea de la plata amenzii contravenționale. Societatea a fost sancționată pentru construirea a două hoteluri pe taluzul Falezei Mangalia, care s-au edificat fără obținerea autorizației de mediu. Cerea formulată de cei afaceriști, înrudiți cu două dintre cele mai influente nume din sudul litoralului, a fost respinsă de magistrații Judecătoriei Mangalia, urmând să se judece apelul, înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța.
Investiția imobiliară demarată de compania Eco Corsa SRL, controlată de Remus și Liliana Daniela Becheru, pe taluzul Falezei Mangalia a stârnit mari controverse, atrăgând dezaprobarea membrilor USR, care au vorbit în mai multe rânduri despre reglementările de urbanism pe care proiectul de le încalcă.
Proiectul ce constă în ridicarea a două vile, a obținut certificate de urbanism și autorizația de construire de Primăria Mangalia, însă s-a lovit de refuzul altor instituții de a elibera avizele necesare.
Apele Române, prin ABADL a respins solicitarea de avizare a construcțiilor, iar Garda de Mediu a sancționat beneficiarii cu amenda maximă de 60.000 lei. Cele două imobile cu etaj sunt amplasate chiar în fața Hotelului Corsa, deținut tot de familia Becheru, pe un teren de 428 mp și unul de 347 mp, care se află în domeniul public al statului.
Terenuri ar fi fost intabulate în mandatul primarului fostului primar al Mangaliei Zanfir Iorguș, care le-a concesionat apoi finilor săi, Liliana Daniela și Remus Octavian Becheru.
Eco Corsa SRL se chinuie până în prezent să anuleze procesul verbal întocmit în urma inspecției realizate de Garda de Mediu. Reprezentanții societății au mers chiar și în instanță, un prim dosar de chemare în judecată a Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Garda Naţională de Mediu fiind înregistrat pe 4 octombrie 2022, pe rolul Judecătoriei Constanța.
Prin cererea înregistrată Eco Corsa SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare din data de 16 septembrie 2022, solicitând instanţei, admiterea plângerii, nulitatea procesului-verbal contestat şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale. În subsidiar înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului.
Magistrații au respins, ca neîntemeiată, plângerea, pe 10 octombrie 2023, însă firma a depus apel, pe 18 decembrie 2023. Noul dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, pe 15 ianuarie 2024.
Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 8 august 2023, SC Eco Corsa SRL a fost înființată în urmă cu 21 de ani.
Administratorii societății sunt soții Daniela și Remus Becheru, care sunt și asociați, cu câte 50% din acțiuni. Potrivit codului CAEN, SC Eco Corsa SRL are ca obiect de activitate „Hoteluri si alte facilități de cazare similare”.
În anul fiscal 2022, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 3.019.769 de lei, profit în valoare de 1.256.220 de lei și datorii în valoare de 663.608 de lei.
Asociații firmei au legături cu unele dintre cele mai cunoscute persoane din sudul litoralului. Liliana Daniela Becheru era fina fostului edil al Mangaliei, Zanfir Iorguș și sora lui Liviu Scarlat, un alt afacerist puternic.
Sursă foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.