Primăria Constanța i-a respins unui preot caterisit solicitarea emiterii unui certificat de urbanism pentru o biserică

Constanța Imobiliară
Potrivit certificatului de urbanism nr. 295 eliberat astăzi de Primăria Constanța, solicitantul, Sima Nicolae, nu poate construi pe Parcela A853/1 Lot 2, număr cadastral 210065, situată la ieșirea din Constanța, lângă nodul rutier al A4, o biserică. Motivul: este necesară elaborarea și aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal. Pe terenul în discuție se află deja o biserică, realizată în trecut fără autorizație de construcție. Nicolae Sima, este un preot caterisit de Arhiepiscopia Tomisului în 2008, slujește aici de mai multă vreme. Pe pagina sa de socializare sunt foarte multe fotografii de la slujbele pe care le ține aici.
În 2020, ANAF Constanța a scos la licitație terenul pe care se afla și biserica însă abia un an mai târziu a reușit să vândă la un preț diminuat cu 25%. Imobilul teren a fost vândut unui constănțean, persoană fizică, pentru suma de 329.702 lei.

Precizăm că terenul în cauză a aparținut unei avocate care, a construit aici o biserică pe care a vrut să o doneze Arhiepiscopiei Tomisului. Aceasta a solicitat ca tot profitul rezultat să îi revină ei, fapt pentru care Arhiepiscopia și-a retras fețele bisericești de la slujire.
La această biserică slujește, de câțiva ani un preot caterisit de Arhiepiscopie, chiar cel care a solicitat autorității locale constănțene să îi emită un certificat de urbanism pentru efectuarea demersurilor de amenajare a unui lăcaș de cult.
Primăria însă i-a respins solicitarea evidențiind că potrivit Planului Urbanistic General al Municipiului Constanța este necesară elaborarea și aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru edificarea bisericii:

Contul de Facebook al părintelui Macarie, așa cum e cunoscut, este plin de postări de la slujbele pe care le ține, iar enoriașii îl apreciază.

Preot caterisit Nicolae Sima
Nicolae Sima a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni cu suspendare de Tribunalul Bucureşti după ce a întreţinut relaţii sexuale cu un alt bărbat, creându-se astfel riscul transmiterii sindromului imunodeficitar dobândit. Totodată, el a fost cercetat şi în 2012, dată la care a întreţinut relaţii sexuale cu doi minori.
Potrivit informațiilor publice, Nicolae Sima a fost stareţ al Mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Bretanion” din localitatea 23 August, în perioada 1 septembrie 2006 – 2 septembrie 2008, având numele de călugărie Macarie.
Bărbatul a fost exclus din monahism, în noiembrie 2008, pentru mai multe capete de acuzare, printre care neascultarea faţă de autorităţile bisericeşti superioare, administrarea cu rea-voinţă şi în mod fraudulos a bunurilor mănăstirii şi fals şi uz de fals în scopul escrocării bunei credinţe ale închinătorilor şi pelerinilor după ce declarase o icoană a mănăstirii ca fiind făcătoare minuni.
Menționăm că am încercat să luăm legătura cu Nicolae Sima pentru clarificarea situației legate de solicitarea sa, însă acesta nu a răspuns mesajului transmis. La momentul când vom avea un răspuns din partea sa, îl vom publica în cuprinsul acestei știri.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.






