Un afacerist din Constanța, care a prins de-a lungul anilor contracte la diverse instituții publice, poate construi liniștit un bloc de patru etaje în Palazu Mare
Constanța Imobiliară
Potrivit deciziei de încadrare publicate pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța nr. 3126 din 08.01.2024, SC IFCO SA poate desființa construcția existentă adresa de pe strada Sentinelei, nr. 36 și se poate apuca de construcția imobilului de patru etaje fără a mai fi nevoie să efectueze studiul pentru evaluarea impactului asupra mediului.
Viitorul imobil de locuințe colective va fi amplasat pe strada Sentinelei nr. 36, lot 1 și pe strada Sentinelei, nr. 36, lot 2 (strada Sentinelei, nr. 36B) în cartierul Palazu Mare. Suprafața construită a viitorului imobilului va fi de 569 mp, iar suprafața desfășurată 2386 mp. Spatiul verde propus a fi înființat va avea 449 mp. De asemenea, sunt prevăzute a se realiza 28 unități locative și 34 locuri de parcare.
În prezent, pe acest amplasament există un corp de clădire cu regim de înălțime parter și cu funcțiunea de locuință. Suprafața construită a corpului C1 ce se desființează este de 100 mp.
Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 16 ianuarie 2024, SC IFCO SA a fost înființată în data de 22 mai 1991, are sediul pe strada Zburătorului din municipiul Constanța și îl are ca administrator pe Potamian Bogdan Cezar.
Firma se ocupă de lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide.
În 2022, firma a avut o cifră de afaceri de 9.370.203 lei, datorii de 2.331.899 lei și un profit de 977.315 lei.
Numele lui Potamian Bogdan Cezar îl mai regăsim și în SC Zed Diagnosis SRL și în
În 2023, firma s-a ocupat, alături de Draft Construct SRL de execuția lucrărilor de reabilitare, consolidare, modernizare, extindere și dotare a Liceului Teoretic Negru Vodă, contractul ajungând la peste un milion de euro.
În 2021, firma a câștigat două contracte de la Primăria Constanța pentru creșterea eficienței energetice la Școala nr. 17 din municipiu – un contract în valoare de 3,1 milioane de lei și pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniței Amicii – 3,9 milioane de lei.
De asemenea, firma a făcut și lucrările de reparații și consolidare a sediului DRDP Constanța.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Un investitor vrea să supraetajeze blocul pe care îl construiește în Palazu Mare
Un investitor vrea să supraetajeze blocul pe care îl construiește în Palazu Mare