Ministrul Sănătății estimează că vârful noului val de cazuri de COVID-19 va fi atins în luna august
Sănătate
Numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească din nou atât în România, cât și în restul Europei, iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a declarat câ în luna august se vor înregistra chiar și 10.000-12.000 de cazuri pe zi.
De asemenea, Institutul Naţional de Sănătate Publică spune că acest trend ascendent al numărului cazurilor ar putea să dureze cam 3-4 săptămâni. În celelelate ţări europene s-au impus restricţii, în timp ce în România există doar recomandări venite din partea Ministerului Sănătăţii de a purta masca de protecţie în zonele aglomerate, inclusiv în mijloacele de transport în comun.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat, într-o intervenție la postul România TV, că în momentul de faţă nu sunt probleme în spitale cu numărul de cazuri de Covid.
„În spitale nu sunt probleme în ceea ce privește numărul de cazuri de persoane internate. Depăşesc cu puţin 1.000 de persoane. Noi avem alocate pentru pacienţii infectaţi cu Covid peste 20 de mii de paturi la nivel național, deci nu se pune problema insuficienţei de paturi. Inclusiv la ATI numărul de pacienţi numărul este redus, vorbim de 60”, a explicat Alexandru Rafila.
De asemena, acesta a mai declarat că trendul este unul ascendent, iar cel mai mare număr de infectări s-ar înregistra în luna august:
„Aţi remarcat că avem trei săptămâni de creștere, avem aproape o dublare a numărului de cazuri cumulate pe săptămână. În mod evident această creștere va continua. Opinia mea este ca până spre jumătatea lunii august vom asista la un trend crescător, apoi probabil se va intra într-o etapă de stabilizare. Nimeni nu poate să precizeze cu exactitate, dar estimăm ca vârful să fie undeva în jurul datei de 15 august”, a mai spus Rafila la România TV.
Totodată, ministrul Sănătății a făcut precizări și în ceea ce privesc restricțiile, declarând că nu se impun în acest moment și se vor purta discuții legate de acest aspect doar dacă situația escaladează:
„Nu este cazul în momentul de faţă. Monitorizam situația din spitale, nu există probleme. Dacă situația devine îngrijorătoare, pot fi discuții pe care o să le aducem în atenţie. Nu este cazul pentru moment, nu are rost să facem scenarii, trebuie să pledăm pentru respectarea măsurilor de protecţie”, a susținut Alexandru Rafila.
Citește și:
ALERTĂ! Ministerul Sănătății a cerut spitalelor să reactiveze planurile pentru COVID
Comentarii